Partidul Democrat Unionist (DUP) din Irlanda de Nord a anunțat că nu va susține Acordul Brexit negociat de prim-ministrul britanic Theresa May cu oficialii Uniunii Europene, relatează BBC și Reuters.

Theresa MayFoto: Agerpres/AP

Liderul partidului, Arlene Foster, a declarat pentru postul de televiziune Sky News că nu va accepta un acord care dăunează Uniunii, citează Mediafax

„Nu vom susține Guvernul dacă supune din nou Acordul la vot”, a declarat Arlene Foster.

Conform DUP, acordul negociat de May „reprezintă un risc inacceptabil la integritatea Regatului Unit și va limita în mod inevitabil abilitatea Regatului de a negocia relația viitoare cu Uniunea Europeană”.

Premierul Marii Britanii, Theresa May, le-a transmis miercuri seară parlamentarilor din cadrul Partidului Conservator că va demisiona dacă se vor înregistra progrese în procedura privind retragerea ţării din Uniunea Europeană.

Marea Britanie ar urma să părăsească Uniunea Europeană pe 12 aprilie în cazul în care Camera Comunelor nu va aproba Acordul Brexit. Dacă documentul va fi aprobat, Marea Britanie va părăsi UE pe 22 mai.

Marea Britanie urma să se retragă din UE pe 29 martie, dar Camera Comunelor a aprobat un plan al Guvernului Theresa May de a solicita amânarea Brexit până cel puţin pe 30 iunie. Camera Comunelor a respins de două ori Acordul privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană negociat de Guvernul Theresa May cu Bruxellesul. Acordul Brexit elaborat de Guvernul Theresa May şi Bruxelles prevede reciprocitate în privinţa libertăţii de circulaţie, o perioadă de tranziţie post-Brexit, menţinerea Marii Britanii în uniunea vamală, un statut special al provinciei britanice Irlanda de Nord şi păstrarea aranjamentelor comerciale. Proiectul de acord este contestat de numeroşi politicieni britanici. Mai mulţi membri ai Guvernului de la Londra au demisionat ca protest faţă de acordul pe tema Brexit negociat cu Uniunea Europeană.