Curtea de Justiție din Ungaria a decis arestarea unui individ în vârstă de 27 de ani, suspectat că a luat parte la activități ale rețelei teroriste Stat Islamic în Siria, au transmis duminică procurorii ungari, relatează Reuters, citat de Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

Bărbatul, identificat de procurori sub numele de F. Hassan, este suspectat că a participat la uciderea a 20 de persoane care nu au dorit să se alăture organizației teroriste în anul 2016, în orașul Homs din Siria.

Pe baza acuzațiilor lansate de procurori, Curtea de Justiție din Ungaria a ordonat arestarea bărbatului pentru o lună.

F. Hassan este acuzat de participare la crimă în contextul plănuirii unui atentat terorist. Laszlo Kelen, avocatul lui Hassan, a transmis că acesta a pledat nevinovat în cadrul interogării.

De asemenea, autoritățile investighează activitățile lui Hassan anterioare incidentului din 2016 și conexiunile sale cu alți militanți islamiști de pe teritoriul Europei, au anunțat procurorii din cadrul Centrului de Combatere a Terorismului.