Premierul neozeelandez Jacinda Ardern a ordonat luni deschiderea unei anchete naţionale oficiale despre masacrul de la Christchurch din 15 martie, motivând că doreşte să ştie cum a putut un ucigaş să omoare 50 de musulmani în două moschei, informează AFP, potrivit Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Este important ca nimic să nu fie lăsat la voia întâmplării pentru a identifica cum s-a produs acest act de terorism şi cum am fi putut să îl împiedicăm", a declarat Ardern, care doreşte să se afle cum a obţinut armele atacatorul australian, precum şi care a fost rolul agenţiilor de securitate şi de informaţii.

Premierul a adăugat că investigaţia, care va include serviciile de informaţii, biroul guvernamental pentru securitatea informaţiilor, poliţia, serviciul vamal şi cel al imigraţiei, va fi condusă de o comisie regală de anchetă, precizează dpa.

"Întrebarea la ce trebuie să răspundem este aceea dacă ar fi trebuit să ştim mai mult" despre acest subiect, a declarat Jacinda Ardern, potrivit AFP.

Ea a adăugat că Noua Zeelandă nu este un stat care supraveghează, dar consideră că în acest caz există întrebări care aşteaptă răspunsuri. Prim-ministrul neozeelandez a exclus revenirea la pedeapsa cu moartea pentru extremistul australian în vârstă de 28 ani, Brentan Tarrant, arestat la câteva minute după atacuri şi inculpat pentru ucidere.

Detaliile privind ancheta urmează să fie opuse la punct dar, a precizat Ardern, va fi o investigaţie exhaustivă, care va prezenta concluzii într-un termen rezonabil.

O comisie regală este nivelul cel mai înalt de răspuns la o problemă, pe care care îl poate oferi guvernul neozeelandez.