Drept răsplată pentru susţinerea din prima clipă a preşedintelui Chile, Sebastián Piñera, de dreapta, Jair Bolsonaro transformă Santiago în prima sa destinaţie din America de Sud, unde participă vineri la un Summit regional, în ziua următoare având prevăzută o întâlnire cu preşedintele ţării. Obiceiul, până acum, era acela de a vizita mai întâi Argentina, scrie Folha Online citată de Rador.
Se explică deferenţa faţă de Piñera prin faptul că acesta a fost primul lider care şi-a confirmat prezenţa la învestirea lui Bolsonaro - argentinianul Mauricio Macri nu a fost prezent la ceremonie - şi prin elogiile la adresa platformei liberale a pe atunci recent victoriosului candidat din partea PSL (Partidul Social Liberal).
Afinitatea dintre cei doi se extinde zonei diplomatice. Atât Piñera, cât şi Bolsonaro doresc să restructureze instituţiile regionale pentru a reflecta ascensiunea unor guverne de dreapta şi prăbuşirea simultană a regimurilor aşa-zis bolivariene.
De aici vine propunerea, care va fi prezentată la reuniunea din capitala chiliană, privind o nouă alianţă sud-americană, intitulată provizoriu Prosul. Aceasta ar înlocui muribunda astăzi Unasul, creată în 2008 din iniţiativa lui Hugo Chávez, cu susţinerea aliaţilor Luiz Inácio Lula da Silva (PT) şi Cristina Kirchner.
Este evident scopul de a izola şi mai mult Venezuela chavistă şi de a exercita presiuni asupra dictatorului Nicolás Maduro pentru a negocia o tranziţie spre democraţie. Pentru buna funcţionare a blocului, însă, trebuie să nu se reproducă, cu semnal invers, tendinţa ideologică care ghida Unasul şi care a condus la dezintegrare.
Vizita lui Bolsonaro urmăreşte, de asemenea, o apropiere economică sporită cu ţara aproape vecină, ceea ce cuprinde aplicarea unui acord de liber schimb semnat la sfârşitul anului trecut. Liberalismul îmbrăţişat de Chile, de altfel, este privit de ministrul economiei, Paulo Guedes, drept un model ce poate fi imitat.
De aproximativ trei decenii, ţara andină este în discordanţă cu celelalte ţări sud-americane ca urmare a consistenţei politicii economice. O bună parte a mediului bolsonarist - unii pe un ton care se învecinează cu venerarea - pune succesul pe seama şocului liberal al dictaturii lui Augusto Pinochet (1973-1990), o viziune cel puţin inexactă.
Ceea ce diferenţiază Chile şi poate fi un exemplu pentru Brazilia este, într-adevăr, stabilitatea instituţională cultivată după redemocratizare, care menţine piloni precum responsabilitatea fiscală şi monetară, oricine ar fi guvernantul în funcţie, de stânga sau de dreapta.
