Cum nimeni nici măcar nu mai încearcă să pretindă că Donald Trump nu intervine în alegerile din Israel de partea premierului Benjamin Netanyahu, singura întrebare care se pune după anunţul preşedintelui SUA, potrivit căruia "a sosit timpul ca Statele Unite să recunoască suveranitatea Israelului asupra Înălţimilor Golan", vizează momentul ales, scrie Ha’aretz citat de Rador.
De ce acum? Având în vedere că, oricum, Netanyahu pleacă la Washington săptămâna viitoare, cu siguranţă că ar fi fost mai de înţeles dacă Trump ar fi făcut anunţul în timp ce se afla alături de el, la Casa Albă.
Nu trebuie să fii un adept al teoriei conspiraţiei ca să te gândeşti că, având în vedere nivelul extrem de strâns al coordonării dintre oamenii lui Trump şi cei ai lui Netanyahu, acest moment nu e o coincidenţă. Pentru ca eventual să vă puteţi explica de ce Trump nu a aşteptat ca Netanyahu să sosească la Casa Albă înainte de a-şi lansa bomba diplomatică, uitaţi-vă la paloarea şi la îngrijorarea de pe faţa lui Netanyahu de miercuri, când el a declarat că Iranul a obţinut nişte informaţii delicate de pe telefonul lui Benny Gantz.
Netanyahu este îngrozit la gândul că noile dezvăluiri legate de tranzacţiile sale cu acţiuni la firma vărului său, care i-au adus un câştig net de $4,3 milioane şi ar putea avea legături cu afacerile firmei cu un port german de unde Israelul cumpără submarine, ar putea domina ultima etapă a campaniei electorale.
De aceea el a făcut atât de făţiş uz poziţia sa în calitate de ministru al serviciilor israeliene de informaţii pretinzând că ştia ce informaţii deţinea Iranul despre Gantz. El trebuie neapărat să oprească ştirile pe această temă.
Dar povestea piratării telefonului lui Gantz, care a ajuns în presă joi seara, s-a dovedit o dezamăgire. Nu există probe credibile, cu excepţia unor vorbe despre panica primului ministru, vorbe care, pentru oricine i-ar fi piratat telefonul, chiar presupunând că ar fi fost iranienii, nu explică şantajarea lui Gantz.
Aşadar, următorul pas eficient este să convingi un prieten, care are 50 de milioane de urmăritori pe Twitter, să abată atenţia. Convenabil, asta s-a întâmplat chiar înainte ca televiziunea israeliană să-şi stabilească sumarul principalelor sale programe de ştiri.
Şi ce bine e că secretarul de stat Mike Pompeo se află oricum în Israel şi tocmai a vizitat Zidul de Vest însoţit fiind de Netanyahu - un alt avantaj diplomatic după ce anterior oficialii americani, inclusiv prin vizita lui Trump din mai 2017, se abţinuseră să facă un asemenea gest împreună cu politicienii israelieni pentru a nu lăsa impresia că prejudiciază în vreun fel statutul final al Ierusalimului de Est.
În ceea ce-l priveşte pe Netanyahu, recunoaşterea suveranităţii Israelului asupra Înălţimilor Golan rămâne totodată un gest politic perfect. Înălţimile Golan nu sunt Cisiordania şi, cu siguranţă, nu sunt Gaza. Astăzi, israelienii sunt aproape toţi de acord că Israelul nu ar trebui să renunţe sub niciun motiv la controlul acestor Înălţimi strategice. Cu siguranţă nu după războiul din Siria care durează de opt ani şi în cursul căruia Iranul şi Hezbollah şi-au întărit prezenţa la frontiera nordică a Israelului. Cu siguranţă că adversarii politici ai lui Netanyahu nu vor avea de ales şi vor trebui să îl laude pe Trump pentru că susţine campania partidului Likud; oricare alt gest ar fi lipsit de patriotism.
Ei nu pot nici măcar să susţină simplul fapt că gestul lui Trump este lipsit de orice semnificaţie, la fel cum a fost şi recunoaşterea Ierusalimului drept capitală a Israelului. Asta nu va schimba statutul Înălţimilor Golan în legislaţia internaţională şi, cu excepţia câtorva ţări clientelare din America Latină, nicio altă ţară nu-i va urma exemplul.
De fapt, asta chiar ar putea afecta Israelul pe plan diplomatic, îndreptând atenţia asupra Înălţimilor Golan tocmai când, oricum, asupra Israelului nu se făceau absolut niciun fel de presiuni pentru a-l convinge să renunţe la prezenţa sa acolo după 51 de ani. Mesajul lui Trump de pe Twitter nu îl obligă viitorul preşedinte, iar o anulare a acestui anunţ de către o administraţie americană viitoare ar fi mult mai rea pentru Israel decât binele pe care l-ar implica recunoşterea formulată de Trump.
Dar nimic nu contează atâta vreme cât Netanyahu luptă pentru supravieţuirea sa politică şi poate chiar pentru libertatea sa, iar el se va folosi de orice avantaj pe care l-ar avea la dispoziţie.
În 1981, Israelul a adoptat Legea Golan, prelungindu-şi unilateral suveranitatea asupra Înălţimilor Golan. Furios, preşedintele Ronald Reagan a ripostat suspendând memorandumul alianţei strategice pe care Statele Unite şi Israelul tocmai îl semnaseră. Un premier Menahem Begin la fel de furios a ripostat, răstindu-se la ambasadorul american Sam Lewis, pe care l-a întrebat: "Suntem un stat vasal? Suntem o republică bananieră? Suntem vreun băiat de 14 ani care trebuie bătut la fund când nu e cuminte?"
În 2019, Statele Unite tratează Israelul ca pe un stat vasal, ca pe o republică bananieră, intervenind flagrant în alegerile din ţară. Totuşi, de această dată, premierul israelian nu se va plânge.
2
3
