Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

„Suferea de vina supraviețuitorului”. O elevă care a scăpat în timpul masacrului de la un liceu din Florida s-a sinucis

de C.D.     HotNews.ro
Duminică, 24 martie 2019, 10:37 Actualitate | Internaţional


Sydney Aiello
Foto: captura video
Sydney Aiello, o tânără care a supraviețuit atacului de la un liceu din Florida, în 2018, în care au murit 14 elevi și trei profesori, s-a sinucis.

Mama sa a declarat pentru CNN că fiica sa suferea de vina supraviețuirorului și a fost diagnosticată recent cu sindromul șocului post-traumatic. Sydney era prietenă foarte bună cu una dintre victimele atacului.

Aiello, care acum era studenta la o universitate din Florida, a murit duminca trecută și a fost înmormântată vineri.

Ea se afla în campus în ziua atacului, însă nu era în clădirea în care a avut loc masacrul, a precizat mama sa.

Un profesor a descris-o pe tânără ca fiind o persoană „drăguță, care zâmbea mereu și care era comunicativă”

În februarie anul trecut, un fost elev a deschis focul într-un liceu din orăşelul Parkland, situat în statul american Florida, omorând 17 persoane înainte de a fi reţinut de poliţie.

Atacatorul, identificat drept Nikolas Cruz, în vârstă de 19 ani, a fost elev la acest liceu, fiind exmatriculat din motive disciplinare nespecificate, a declarat Scott Israel, şeriful comitatului Broward, care a precizat că acesta s-a predat poliţiei fără să opună rezistenţă.

Cruz şi-a înregistrat planul cu ajutorul camerei de la telefonul mobil, afirmând că scopul său este să ucidă cel puţin 20 de oameni.

"Voi lua un Uber la prânz, înainte de ora 14:40. De acolo voi merge în campusul şcolii, voi urca scările, îmi voi luat arma AR şi voi împuşca oameni în curtea principală, voi aştepta, iar oamenii vor muri", afirmă acesta într-una din cele trei înregistrări video descoperite de autorităţi.

Autorităţile nu au specificat când au fost făcute înregistrările.

FBI-ul a recunoscut că nu a anchetat suficient cazul, deşi autorităţile fuseseră de mai mult timp alertate de faptul că Nikolas Cruz îşi exprimase dorinţa de a ucide şi deţinea o armă.


















4347 vizualizari


ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version