Statul Islamic a fost învins în ultimul petec de teritoricu ce îl controla în Siria, în Baghouz, potrivit Forțelor Democratice Siriene (SDF), care au anunțat sfârșitul auto-proclamatului ”califat” ce se întindea la un moment dat pe o treime din teritoriul Irakului și Siriei, transmite Reuters.

Statul IslamicFoto: Captura YouTube

SDF, forțe sprijinite de Statele Unite, au anunțat ”eliminarea totală a așa-numitului califat”, spune șeful biroului de presă al SDF, Mustafa Ali. ”Baghouz a fost eliberat. Victoria militară împotriva Daesh a fost obținută”, scrie acesta pe Twitter.

SDF a luptat pentru a captura Baghouz, sat aflat la granița cu Irakul, timp de mai multe săptămâni.

Deși califatul declarat în 2014 a fost eliminat, Statul Islamic rămâne o amenințare. Unii dintre luptătorii săi încă rezistă în zone izolate din deșertul sirian, iar în orașele irakiene acționează pe ascuns, prin atacuri armate neașteptate sau prin răpiri. Statele Unite cred că liderul grupării teroriste Abu Bakr al-Baghdadi este acum în Irak.