O nouă formațiune anti-imigrație și eurosceptică a intrat în forță în Senat în Olanda, unde este de acum cel mai mare partid după ce l-a detronat pe cel al prim-ministrului Mark Rutte, pus în dificultate la trei zille după atentatul “terorist” de la Utrecht, potrivit rador care citează Le Vif.

Thierry BaudetFoto: Wikipedia

Prezent în camera inferioară, dar absent până acum în Senat în Olanda, partidul Forum pentru Democrație (FvD) al lui Thierry Baudet, de 36 de ani, a ieșit învingător din alegerile provinciale care folosesc la desemnarea reprezentanților în camera superioară a parlamentului.

FvD, fondat cu numai doi ani în urmă, va fi de acum cel mai important partid din Senat cu 13 mandate, urmat îndeaproape de VVD al dlui Rutte, care păstrează 12 mandate după numărarea a 98,5% din voturi, au relatat joi televiziunea publică NOS și agenția de presă olandeză ANP.

Rezultatele acestui scrutin, care au bulversat peisajul politic olandez, sunt urmărite cu atenție în afara granițelor, la apropierea alegerilor europene din mai, care ar putea vedea un mare progres al partidelor populiste.

Aceste alegeri au venit la scurt timp după împușcăturile care au făcut trei morți luni într-un tramvai la Utrecht. Suspectul va compărea vineri în fața unui judecător de instrucție pentru omucidere în scop “terorist”, a anunțat joi parchetul.

Dl Baudet, cunoscut pentru afirmațiile lui controversate, în special despre imigrație, femei sau tranziția ecologică, l-a acuzat pe prim-ministru de “aroganță și prostie”, reproșându-i că i-a ignorant pe alegători.

“Ne aflăm în ruinele a ceea ce era altădată ce mai frumoasă civilizatie”, a declarat el miercuri seară într-un discurs liric în fața unei mulțimi bucuroase care îi sărbătorea victoria.

”Frontiere larg deschise”

Ziarele au reacționat cu stupefacție la rezultatele alegerilor. “Baudet câștigă o mega-victorie”, subliniază cotidianul popular "Algemeen Dagblad" (AD), în timp ce "De Telegraaf" titrează simplu: “Victorie zdrobitoare”.

Mark Rutte, care a jucat un rol-cheie în negocierile privind Brexit între Uniunea Europeană și Londra, este la putere de opt ani. Dar această înfrângere îl face vulnerabil obligându-l să obțină sprijinul unor partide din afara coaliției. El nu exclude o eventuală colaborare cu FvD “pe anumite subiecte”, a declarat el jurnaliștilor în timpul unei călătorii la Bruxelles.

VVD, formațiunea de centru-dreapta a dlui Rutte, și celelalte trei partide din coaliție nu au mai mult decât 31 de mandate – față de 38 înainte de alegeri – din cele 75 câte are Senatul.

“Noi va tebui să ne apucăm de lucru”, le-a declarat el simpatizanților săi la finalul scrutinului. “Va trebui să discutăm cu alte partide în viitorul apropiat pentru a face în așa fel încât să continuăm să conducem bine țara asta”.

Thierry Baudet a apărat în trecut un "Nexit", o ieșire a Olandei din Uniunea Europeană, înainte de a trece afirmația sub tăcere având în vedere actualul haos din jurul Brexit.

Politicianul nu a ezitat să se folosească de aceste împușcături de la Utrecht pentru campania sa. “Guvernele succesive ale lui Rutte au lăsat granițele larg deschise și au bătut întotdeauna recorduri de imigrație, lăsând să intre sute de mii de persoane de culturi complet diferite de a noastra”, a lansat dl Baudet.

“Luni, la Utrecht, am văzut violatori și hoți în libertate. E o ruşine”, a adăugat el, referindu-se la trecutul judiciar al suspectului de origine turcă pentru acest atentat.