Miercuri, 20 martie, ambasada Turciei din Praga a protestat dur împotriva declarațiilor controversate făcute în ziua precedentă de cătrepreședintele ceh Milos Zeman, potrivit cărora Turcia ar fi apropiată a fundamentaliştilor din grupul jihadist Stat Islamic (ISIS), potrivit La Libre, citat de Rador.

Milos ZemanFoto: Agerpres/AP

Întrebat într-o dezbatere publică de la Vintirov (vestul Cehiei) despre motivul pentru care Turcia îi atacă pe kurzii care luptă împotriva islamiștilor, şeful statului ceh a afirmat că Turcia este "de fapt, un aliat al ISIS".

"De ce îi atacă pe kurzi? Pentru că ei (turcii) sunt, de fapt, aliaţii ISIS", a spus Zeman. El a evocat apoi nişte "informații" potrivit cărora "Turcia a jucat un rol de intermediar în unele operațiuni de aprovizionare ale ISIS, în perioada în care grupul a ocupat o mare parte din Siria și Irak". "Concret, de exemplu, exportul de petrol", a spus Zeman. În opinia sa, omologul său turc, Recep Tayyip Erdoğan, "a mizat pe islamizarea Turciei".

Miercuri, ambasadorul turc la Praga, Ahmet Necati Bigali, a calificat declarațiile lui Zeman ca fiind "nefericite", "inacceptabile" și "bazate pe acuzații nefondate". "Turcia, ca membră activă a coaliției mondiale împotriva ISIS, a luptat intens împotriva ISIS de la fondarea acestuia, atât prin mijloace proprii, cât și prin contribuțiile sale la această coaliție", a subliniat ambasadorul într-o declarație trimisă presei din Praga. La rândul său, premierul ceh Andrej Babis, care intenționează să viziteze Turcia în acest an, a refuzat să comenteze declarațiile dlui Zeman, în timp ce ministrul ceh de externe, Tomas Petricek, a evidenţiat importanța rolului Turciei în soluționarea conflictului din Siria.