Politica democratică are nevoie de dramatism. Alegerile sunt o formă de sesiune terapeutică în care alegătorii sunt confruntaţi cu cele mai rele temeri ale lor - un nou război, colapsul demografic, criză economică, orori ecologice - dar ajung să fie convinşi că ei au puterea de a evita dezastrul, scrie Guardian, citat de Rador.
"O dată cu apropierea alegerilor", remarca Alexis de Tocqueville în timpul călătoriilor lui prin SUA la începutul secolului XIX, "intriga devine mai activă şi agitaţia mai vie şi mai răspândită. Întreaga naţiune cade într-o stare febrilă... Imediat ce rezultatul s-a pronunţat... totul devine calm, iar râul care pentru un moment a ieşit din matcă revine paşnic în albia sa".
Dacă Tocqueville are dreptate, atunci în faţa ochilor noştri, UE se transformă într-o reală democraţie. Prin tradiţie lipsite de evenimente şi plictisitoare, alegerile pentru Parlamentul European produc pentru prima dată dramatismul rezervat de obicei scenei naţionale. Cu două luni înaintea votului, o majoritate a europenilor împărtăşesc impresia că se va întâmpla ceva important şi că acelor europeni care nu se deranjează să voteze le este rezervat un loc special în iad. Dar cine va fi beneficiat la încheierea campaniei electorale?
Este prea devreme să spunem. Deocamdată, politicienii au reuşit să convingă o majoritate a oamenilor că Europa se află în pragul unei catastrofe, dar mai rămâne să fie convinşi că cetăţenii au puterea de a o evita. Brandul de furie al "vestelor galbene" este resimţit în multe state membre ale UE, dar apropiatele alegeri europene nu vor fi o repetiţie a referendumului Brexit, dintr-un simplu motiv: niciun partid populist major (fie de dreapta, fie de stânga) nu pledează astăzi făţiş pentru ieşirea din uniune sau din zona euro. În acelaşi timp, aceste alegeri nu vor fi nici o repetiţie a celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale franceze din 2017 câştigate de Emmanuel Macron.
Un sondaj de opinie care va fi curând dat publicităţii de think-tank-ul Consiliul European pentru Relaţii Externe şi YouGov arată că europenii nu sunt net împărţiţi în pro-europeni şi naţionalişti. Sondajul prezintă patru categorii diferite de cetăţeni. Prima este formată din "desperados" - o combinaţie între "cei care se tem de sfârşitul lumii" şi "cei care se tem de sfârşitul lunii". Ei sunt convinşi că atât UE cât şi statele naţiune sunt defecte. Statistica arată că acesta este cel mai mare grup în multe state membre, dar nu neapărat grupul care include cei mai probabili votanţi.
Urmează grupul celor care cred că "situaţia este mai bună decât crezi" - alegători care privesc în jur şi au tendinţa să creadă că în pofida tuturor eşecurilor lor, atât UE cât şi statele naţiune funcţionează. Apoi sunt bruxelezii fervenţi - cei care cred că UE funcţionează, dar guvernele lor naţionale sunt defecte (majoritar aflate în Europa Centrală şi Sudică). În fine, sunt cei care reprezintă o minoritate minusculă - naţionaliştii nostalgici: cei care cred că UE este problema şi că statul naţiune este soluţia. Aceste patru grupuri sunt foarte inegal distribuite între ţările din UE.
Teama multor proeuropeni este că actuala polarizare a politicii europene va funcţiona în avantajul dreptei populiste şi că premierul Ungariei, Viktor Orban va reuşi să transforme acest scrutin într-un referendum despre eşecul Bruxellesului de a se ocupa de migraţie. Dar această teamă este excesivă.
Intenţia lui Orban de a transforma alegerile într-un referendum asupra migraţiei pur şi simplu nu va avea efectul scontat, din trei motive. Primul, deşi migraţia rămâne o preocupare serioasă pentru mulţi alegători, aceasta nu este îngrijorarea dominantă în multe ţări. Mesajul anti-imigraţie din 2015 al lui Orban a avut efect din cauză că oamenii care nu văzuseră niciodată un refugiat în viaţa lor vedeau zilnic reportaje TV în direct despre miile de oameni care treceau graniţa UE. Acum nu mai este aşa.
Numărul migranţilor ilegali care au pătruns în UE în ultimul an este egal cu numărul mediu al turiştilor care au vizitat Atena într-o singură zi din luna august. Până şi în Europa Centrală, tema migraţiei şi-a pierdut acum locul central. Sondajul arată că polonezii, ungurii şi românii sunt mult mai îngrijoraţi de corupţia guvernului decât de influxul ipotetic de străini. Iar în Polonia, Republica Cehă şi Slovacia, alegătorii preocupaţi în primul rând de corupţie vor vota cu o probabilitate mai mare decât cei care se tem de migraţie.
Contrar opiniei larg răspândite, s-ar prea putea ca ţări ca Slovacia, Polonia şi România să aducă veşti bune pentru proeuropeni la aceste alegeri. Constatările studiului sugerează că Orban intuieşte mai puţin care sunt temele de reală preocupare astăzi pentru central-europeni, decât preşedintele Consiliului European, Donald Tusk - critic neabătut al guvernului naţionalist al Poloniei.
Al doilea motiv pentru care scrutinul din 2019 nu va fi o reiterare a anului 2015 este că în Europa de astăzi niciun mare partid politic nu pledează pentru politica graniţelor deschise. "Limita este libertatea în condiţii de securitate", scria Macron în recenta scrisoare pe care a adresat-o europenilor, făcând apel la crearea unui Consiliu European pentru Securitatea Internă care ar fi responsabil de "controale stringente la frontieră". Deci noul consens al progresiştilor din Europa este că frontierele bine protejate sunt "un vaccin împotriva epidemiei zidurilor", după cum spune gânditorul francez Régis Debray.
În al treilea rând, campania lui Orban focalizată pe migraţie va eşua din cauza celui mai bine păstrat secret al UE de astăzi, anume că în Europa Centrală şi în unele părţi ale sudului Europei, neliniştea anti-migraţionistă ţine mai puţin de imigranţi cât de emigranţi. Un banc popular în Germania de Est comunistă era că autorităţile se temeau că ultimul est-german care ar fi plecat în Occident ar fi uitat să stingă lumina. Acum bancul a revenit. Problema de azi a Europei Centrale nu diferă cu mult de cea cu care se confrunta Germania de Est în 1961, când guvernul ei a construit zidul. Se estimează că vreo 3,4 milioane de români au plecat din ţara lor în Europa de Vest, în anii scurşi de la aderarea ţării lor la UE în 2007. Iar numărul ungurilor care au emigrat de la venirea la putere a lui Orban este acum mai mare decât cifra celor care au fugit după zdrobirea revoltei din 1956 de către forţele sovietice.
Faptul că populiştii de dreapta guvernează în unele părţi din Europa Centrală nu a făcut decât să întărească dorinţa oamenilor de a emigra. Teama care bântuie societăţile îmbătrânite din Europa Centrală este că este posibil ca această generaţie să fie martora plecării ultimului medic şi ultimei infirmiere. Depopularea şi declinul demografic sunt veritabila tragedie a Europei Centrale.
Aşa că cea mai mare provocare în relaţiile Est-Vest din UE este următoarea: cum se poate face pentru ca mobilitatea în Europa să nu devină o stradă cu sens unic, de la Est la Vest, şi cum pot fi compensate societăţile europene pentru investiţiile făcute de ele în educaţia propriilor cetăţeni care ulterior se mută în Germania sau Franţa. Dar aceasta nu este o problemă despre care vorbesc populiştii de dreapta. (Articol de Ivan Krastev, analist politic şi preşedintele Centrului pentru Strategii Liberale din Sofia, Bulgaria)
6
4
