Directorul Centrului ucrainean pentru cercetări militare, demilitarizare și dezarmare, Valentin Badrak, consideră că doctrina militara rusă actualizată vizează un program de pregătire pentru un război la scară largă. În opinia analistului militar ucrainean, citat de publicaţia "Narodna Pravda", este puţin probabil ca Federația Rusă să atace țările NATO, cu excepția celor trei state baltice, însă va lupta cu Statele Unite pe teritoriul altor țări, inclusiv în Ucraina, citează Rador.

"Toată lumea înțelege că Rusia nu va intra în război împotriva NATO. Deși am putea lua în calcul un război împotriva statelor baltice (Lituania, Letonia și Estonia, n.red), Kremlinul fiind convins că Alianţa nu va interveni pentru a apăra aceste ţări" - a remarcat Valentin Badrak. În ceea ce priveşte situaţia în care se află Ucraina, analistul militar subliniază că noua doctrină militară a Rusiei este o ameninţare directă pentru statul ucrainean.

"Atunci când Rusia luptă împotriva Occidentului și, în special, împotriva Statelor Unite, întotdeauna îşi alege calea de acțiune pe teritoriul țărilor terțe. Confruntarea, deci, nu are loc direct între Rusia și Statele Unite, ci sub formă de influență asupra unor țări precum Siria și altele, inclusiv Ucraina" - a declarat Badrak. Analistul ucrainean mai consideră că manevrele militare cu rachete desfăşurate de Rusia în Crimeea au drept scop intimidarea Occidentului, în special a ţărilor din Europa Centrală și de Est, "fiindcă este vorba despre state care formează un avanpost al NATO".

"Pe de altă parte, este clar că, în cazul unor acțiuni sau în caz de agravare a retoricii ruse, nu putem exclude că vor fi afectate obiective din Ucraina. Acesta este un element foarte important al jocului. Se spune că, astfel, Rusia a trecut de la un război hibrid la o confruntare directă. Dar acest lucru nu este în întregime adevărat. Rusia va continua războiul hibrid, iar această doctrină, de fapt, la fel ca anunțarea ei, sunt tocmai elementele acestui război hibrid.

La urma urmei, pe de o parte, Rusia se pregătește într-adevăr pentru un mare război. Dar, pe de altă parte, înțelege că declanşarea acestui război ar însemna un prim-pas spre auto-distrugere și, de fapt, lichidarea Federației Ruse în forma în care există acum" - consideră expertul Valentin Badrak, directorul Centrului ucrainean pentru cercetări militare, demilitarizare și dezarmare.