Piloții avionului Boeing 737 Max al companiei Lion Air care s-a prăbușit în Indonezia în octombrie anul trecut au căutat disperați în manualul de zbor pentru a găsi o soluție în timp ce aeronava cobora necontrolat spre apele mării, au declarat Reuters trei persoane care au auzit înregistrările din cockpit salvate în cutia neagră.

HotNews.roFoto: Hotnews

Investigația privind acea tragedie, în care au murit 189 de oameni, devin și mai relevantă în contextul accidentului din Etiopia, ce a dus la oprirea la sol a acestui răspândit model Boeing.

Anchetatorii care se ocupă de prăbușirea din Indonezia analizează cum computerul a pus avionul pe o traiectorie descendentă ca răspuns la datele primite de la un senzor defect. Ei cercetează și dacă piloții aveau destul antrenament pentru a răspunde la o astfel de situație.

Când avionul Lion Air a decolat, căpitanul controla aeronava iar adjunctul său se ocupa de comunicațiile prin radio. După două minute de zbor, copilotul a raportat ”probleme de control al zborului” către turnul de control, adăugând că piloții încearcă să mențină o altitudine de 1.500 de metri.

Copilotul nu a precizat problema, dar una dintre sursele Reuters a declarat că viteza este menționată în înregistrarea făcută în cabină. O altă sursă a spus că pe ecranul căpitanului a apărut indicată o problemă care nu a fost afișată și pe ecranul copilotului.

Căpitanul a cerut copilotului să caute în manualul de zbor, un ghid cu pașii ce trebuie urmați în caz de evenimente anormale. În următoarele nouă minute, avionul avertizat piloții că nu mai are viteza necesară pentru zbor, sistemele automate înclinând botul în jos pentru a răspunde situației. Când fluxul de aer de sub aripile avionului devine prea slab, acesta nu mai poate fi susținut în zbor.

Căpitanul a încercat să urce Boeingul, dar computerul, care încă primea acea informație eronată, a continuat să împingă botul în jos folosind flapsurile.

”Se pare că nu știau că flapsurile se lăsau în jos. Se gândeau numai la viteză și altitudine. Au fost singurele lucruri de care vorbeau”, a declarat a treia sursă.

Boeing a refuzat să comenteze deoarece investigația este în desfășurare. Compania a spus că există proceduri verificate pentru gestionarea situației.

Un echipaj diferit ce a pilotat cu o seară înainte același avion s-a lovit de aceeași problemă, dar a rezolvat-o după ce a urmat pașii prezentați în trei liste de verificare din manualul de zbor.