Autorul atacurilor armate din Noua Zeelandă, plasat în arest preventiv până pe 5 aprilie

de S.A.     HotNews.ro
Sâmbătă, 16 martie 2019, 4:33 Actualitate | Internaţional


Brenton Tarrant
Foto: Twitter
Brenton Tarrant, principalul suspect în cazul atacurilor armate ce au vizat două moschei din Christchurch, Noua Zeelandă, a fost plasat în arest preventiv până pe data de 5 aprilie, când urmează să apară din nou în instanță, informează site-ul postului australian ABC News citat de Mediafax.

Individul, care a fost incuplat pentru omucidere, nu a solicitat eliberarea pe cauțiune și nici ascunderea numelui - Brenton Harrison Tarrant.

Bărbatul, în vârstă de 28 de ani, originar din Australia, a fost adus în instanță în îmbarcat într-o salopetă de închisoare, cu cătușe și desculț. El nu a vorbit deloc.

Cel puțin 49 de persoane au decedat, iar alte peste 20 au fost rănite după ce a individul a deschis focul în două moschei din Noua Zeelandă.

Conform informațiilor apărute în presă, suspectul a transmis în direct atacul asupra uneia dintre moschei. Înaintea atacului, acesta a publicat pe contul său de Twitter, sub numele de Brenton Tarrant, mai multe poze cu arme și o „proclamație” de 74 de pagini în care își explică acțiunile.

Printre motivele invocate de atacator se numără „crearea unei atmosfere de teamă” și „incitarea la violență” împotriva musulmanilor. Brenton Tarrant a oferit și o serie de detalii biografice și se descrie drept „etno-naționalist” și „fascist”.


















2907 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version