O uniune a ginecologilor francezi a amenințat cu suspendarea procedurilor de terminare a sarcinilor în încercarea de a forța ministrul sănătății să se întâlnească cu medicii nemulțumiți, informează The Guardian.

HotNews.roFoto: Hotnews

Uniunea Syngof a scris celor 1 600 de membri să se pregătească să suspende procedurile de avort până când vor reuși să forțeze mâna guvernului.

Syngof, uniunea care reprezintă aproximativ un sfert dintre ginecologii și obstetricianii francezi, a publicat o scrisoare prin care protestează împotriva lipsei fondurilor de asigurare pentru colegii acuzați de erori medicale.

Ministra sănătății, Agnes Buzyn, susține că o astfel de amenințare este echivalentul luării de ostatici.

,,În niciun caz nu ar trebui ca luarea de ostatici în acest mod să fie folosită ca avantaj în negocieri sau pentru apariții în presă”, a comunicat Buzyn printr-un mesaj scris.