Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe şi politică de securitate, Federica Mogherini, a declarat: "Vreau să confirm că vor fi transferaţi 1,5 miliarde de euro din a doua tranşă de 3 miliarde de euro pentru sirienii din Turcia.", potrivit Milliyet, citat de Rador.

Tabara de imigranti Foto: Agerpres/EPA

Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe şi politică de securitate, Federica Mogherini, a rostit un discurs în deschiderea conferinţei "Susţinerea viitorului Siriei şi a regiunii", organizată de Uniunea Europeană şi Naţiunile Unite şi care se desfăşoară la Bruxelles. "Vreau să confirm că vom transfera 1,5 miliarde de euro din a doua tranşă de 3 miliarde de euro pentru sirienii din Turcia".

Mogherini a subliniat că soluţia în Siria nu este una militară, ci politică.

De asemenea, Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe şi politică de securitate, Federica Mogherini, a atras atenţia asupra faptului că negocierile de la Geneva, ce se desfăşoară sub egida Naţiunilor Unite, sunt importante pentru găsirea unei soluţii politice negociate şi, de asemenea, că armistiţiul trebuie sprijinit printr-un cadru politic.

Mogherini a amintit că justiţia nu se va realiza fără consens, aşa cum arată şi istoria Europei, şi a menţionat, de asemenea, că în Siria este necesară o reconstrucţie a structurii societăţii.

Atrăgând atenţia asupra necesităţii creării unor căi sigure pentru ca refugiaţii sirieni să se întoarcă în ţara lor, Mogherini a mulţumit guvernelor şi popoarelor Turciei, Libanului şi Iordaniei pentru că de ani de zile îi găzduisesc pe sirieni.

"Vor fi transferaţi 1,5 miliarde de euro Turciei"

Mogherini a spus:"În anul 2019, Uniunea Europeană alocă pentru criza din Siria 560 de milioane de euro. Intenţionăm să transferăm aceeaşi sumă şi în 2020 şi 2021".

De asemenea, Mogherini a declarat că Uniunea Europeană este hotărâtă să-şi îndeplinească obligaţiile şi a adăugat: "Vreau să confirm că vom transfera 1,5 miliarde de euro din a doua tranşă de 3 miliarde de euro pentru sirienii din Turcia".