Prima reacție a Comisiei Europene după votul de la Londra: O cerere de prelungire a negocierilor pentru BREXIT are nevoie de aprobarea unanimă a celor 27 de state

de C.D.     HotNews.ro
Joi, 14 martie 2019, 21:35 Actualitate | Internaţional


Comisia Europeana
Foto: Hotnews
Comisia Europeană "a luat notă" de votul Camerei Comunelor în favoarea Brexit, anunţă Comisia Europeană, în timp ce negociatorul-şef european, Michel Barnier, a afirmat că statele membre UE continuă consultările prin intermediul României, care deţine Preşedinţia semestrială a Consiliului UE.

"Am luat notă de voturile din această seară. O solicitare de prelungire a negocierilor în virtutea Articolului 50 necesită aprobarea în unanimitate de către cele 27 de state membre. Consiliul European trebuie să analizeze o astfel de solicitare, prioritatea fiind necesitatea de a asigura funcţionarea instituţiilor UE şi ţinându-se cont de motivele şi durata unei posibile amânări. Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, este în contact constant cu toţi liderii", a transmis un purtător de cuvânt al Executivului UE.

"Consultările celor 27 de state UE continuă la Bucureşti cu premierul Viorica Dăncilă şi cu ministrul Afacerilor Europene, George Ciamba. Suntem calmi şi respectuoşi faţă de procedurile parlamentare britanice. Suntem determinaţi să apărăm interesele UE şi să construim cât mai curând o relaţie viitoare UE/Marea Britanie", a anunţat, prin Twitter, Michel Barnier, negociatorul-şef al Comisiei Europene pe tema Brexit.

Michel Barnier se află joi în România, pentru întrevederi cu președintele Klaus Iohannis și cu premierul Viorica Dăncilă.

















4099 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version