Cum vor privi viitorii istorici actualul moment? Cum vor privi ei Germania și rolul ei în Europa și, de fapt, în lume? E foarte posibil ca ei să vadă acești ani ca pe un punct de cotitură esențial, unul în care Germania și-a ratat șansa în privința Europei. Întrucât cancelarul german Angela Merkel n-a mai avut energia necesară pentru a profita de oportunitatea istorică oferită de Emmanuel Macron și marele lui entuziasm pentru Europa. Deoarece partenerul ei social-democrat de coaliție, paralizat de temeri privitoare la propria-i supraviețuire, n-a mai venit cu nici o idee nouă în materie de politică externă. Fiindcă germanii, după cum remarca anul trecut în Der Spiegel și istoricul Timothy Garton Ash, nu au reușit să priceapă „seriozitatea orei”, scrie Der Spiegel citat de Rador.
Se pot găsi explicații și scuze pentru toate acestea, însă cu greu ar putea ele să îmblânzească judecata istoriei. Pentru că, atunci când nimic mai prejos de însăși soarta Europei se afla în joc, Germania n-a avut de oferit vreo politică externă - cel puțin nu o politică externă curajoasă. Dacă Merkel și vicecancelarul social-democrat Olaf Scholz s-ar fi aflat la guvernare în 1999, este improbabil ca moneda comună euro să mai fi fost introdusă vreodată.
Președintele Franței a adresat săptămâna aceasta un avertisment tuturor europenilor, deși partea aceea despre pășit ca somnambulul printr-o Europă vlăguită le era adresată în primul și în primul rând germanilor: Dragă Angela, Olaf, [ministru de externe] Heiko [Maas] - treziți-vă! La Berlin, apelul disperat al lui Macron de trezire la realitate a fost ridicat la rangul de contribuție zeloasă la o dezbatere mai amplă. Fapt la fel de condescendent ca laudele unui profesor obosit pentru un elev mediocru.
Din nou și din nou, Macron a demonstrat cât de mare este puterea cuvântului într-o democrație: apărut de nicăieri, a câștigat fără drept de apel alegerile prezidențiale franceze cu grandoarea sa retorică. El a parat argumentele mișcării vestelor galbene printr-un recent turneu de discursuri prin țară. Ceea ce face Macron este opusul neliniștii anti-carismatice a lui Merkel și conducerii germane. El le demonstrează germanilor cum funcționează dezbaterile.
Scrisoarea deschisă a lui Macron către „cetățenii Europei” a inaugurat campania electorală pentru Parlamentul European. A proclamat-o drept o alegere decisivă „pentru viitorul continentului nostru”. Pentru urechile germane, toate acestea au sunat foarte patetic. Dar, până acum, singura contribuție a Germaniei la alegerile europene a fost eșecul Uniunii Creștin-Democrate a lui Merkel de a-l da în sfârșit afară pe populistul ungar de extrema dreaptă Viktor Orbán din Partidul Popular European conservator, grupul creștin-democrat din Parlamentul European.
Guvernul de la Paris are tot dreptul să fie iritat - și el încearcă din ce în ce mai puțin să ascundă acest lucru. În disputa privind gazoductul Nord Stream 2, Macron a lăsat guvernul german să simtă și el cum este să te trezești deodată singur-singurel. El a apucat-o pe propriul drum în privința impozitului digital pentru giganții internetului și tehnologiei și, aparent, e pregătit să lase noul Tratat Élysée să se destrame dacă germanii nu vor face mai multe concesii în privința exportului de armament.
Priviți spre viitor, nu spre trecut
Merkel are un bilanț mixt după 13 ani petrecuți la guvernare. Modul în care a gestionat ea criza financiară a cruțat UE de o soartă mai rea, dar felul în care a abordat criza refugiaților a învrăjbit continentul. Totodată, ea nu a reușit să-i îmbuneze pe britanici la timp pentru a evita un referendum pentru Brexit. Mult prea des s-a întâmplat ca ea să confunde activitatea de conducere cu a acționa de unul singur - fie că vorbim de „Energiewende”, decizia Germaniei după Fukushima de a renunța treptat la energia nucleară și a trece la energie regenerabilă, de Nord Stream 2 ori de refugiați.
Și când o oportunitate istorică a apărut, în persoana unui președinte francez care e deopotrivă pro-Germania și pro-Europa, Merkel l-a lăsat pe Macron să aștepte și i-a ajustat aspirațiile pe potriva ei. Ea a strivit ideea unui ministru european de finanțe, s-a eschivat față de cea a unui buget al zonei euro și s-a fortificat în tranșee în chestiunea impozitului digital.
A venit demult vremea ca Germania să fie din nou activă pe scena politică europeană. Istoria germană nu mai este acum un motiv suficient pentru ca țara să evite responsabilitatea ce-i revine; a devenit un pretext. De frica viitoarelor alegeri statale, a populiștilor și fiindcă UE ar fi chipurile atât de nepopulară, guvernului german îi e teamă să se implice într-o dezbatere despre viitorul Europei. În același timp însă, sondajele de opinie arată că o majoritate a germanilor aprobă o mai mare integrare europeană; iar 89% dintre ei consideră că Franța este un partener demn de încredere.
Germania trebuie să înceapă să gândească din nou în termeni europeni. Desigur, trebuie să-și promoveze propriile convingeri și interese, dar nu mai poate continua să meargă de una singură. Trebuie să insiste pentru mai multă integrare împreună cu Macron al Franței. Politica externă și de apărare ar fi un bun punct de pornire.
Acest lucru înseamnă și că e nevoie de mai multă flexibilitate în UE cu privire la diversele niveluri de integrare, pentru ca Brexit să nu inspire imitatori. A alege pe sprânceană ce-ți convine ar trebui să fie permis. Iar Germania ar trebui să înceteze să-și mai justifice atât de mult campania pentru mai multă Europă prin atrocitățile trecutului și să se concentreze mai mult pe avantajele politice naționale și geostrategice pentru viitor.
