După accidentul Lion Air, dar înainte de cel al Ethiopian, piloți americani au povestit, pe o bază de date anonime, incidente grave cu care s-au confruntat la comenzile Boeing 737 MAX 8, mărturii care alimentează nemulțumirea legată de acest avion blocat la sol în aproape toată lumea, cu excepția Statelor Unite, scrie AFP.

HotNews.roFoto: Hotnews

Potrivit unor documente publice consultate de AFP, cel puțin patru piloți sau copiloți au vorbit în octombrie și noiembrie despre problemne care implică sistemul de stabilizare în zbor destinat să evite pierderea portanței avionului, "MCAS" (Manoeuvering Characteristics Augmentation System).

Acest sistem este pus în discuție în cazul accidentului unui 737 MAX 8 al companiei indoneziene Lion Air la sfârșitul lui octombrie și care ar putea fi implicat în cel al aeronavei Ethiopian Airlines, duminică, în Etiopia.

Agenția Federală a Aviației (FAA) a refuzat să comenteze informațiile legate de această bază de date (ASRS).

"Nu suntem la curent cu rapoarte specifice și verificate privind problemele întâlnite la MCAS", a precizat un purtător de cuvânt.

Într-o semnalare din noiembrie 2018, după tragedia Lion Air soldată cu 189 de morți, copilotul unui 737 MAX 8 a descris un incident întâmpinat la puțin timp după decolare.

Când avionul a atins viteza adecvată, "comandantul de bord a activat +A+, pilotarea automată. În două sau trei secunde, avionul a început să cadă în bot", a scris el.

"Am strigat +coboară+ chiar înainte ca GPWS (Ground proximity warning system, sistemul de avertizare a proximității față de sol) să nu răsune" în cockpit, a adăugat el. "Comandantul de bord a deconectat imediat pilotul automat și a redresat avionul".

Copilotul a povestit că a refăcut "în cap" începutul zborului. "Dar nu am putut găsi un motiv care să explice de ce avionul a căzut în bot de o manieră atât de abruptă", a subliniat el.

Scenariul accidentului care a avut loc duminică cu un 737 MAX 8 al companiei Ethiopian Airlines, soldat cu 157 de morți, sunt pentru moment necunoscute. Cutiile negre nu au fost încă decriptate.

Asemănări

Accidentul Lion Air a pus proiectoarele pe sondele unghiului de atac (AOA) legate de sistemul de stabilizare a avionului (MCAS). O problemă la acest dispozitiv poate aduce avionul "în bot" din cauza unei aprecieri eronate că aeronava ionul pierde portanță.

Ca și în cazul Lion Air, catastrofa Ethiopian Airlines s-a produs la puțin timp după decolare.

Cvasi-totalitatea autorităților aeriene din lume, cu excepția celor americane, au interzis zborurile Boeing 737 MAX. Miercuri, Canada s-a alăturat acestor țări, interzicând în spațiul său aerian Boeing 737 MAX 8 și MAX 9.

Într-o altă semnalare înregistrată în baza de date a NASA, un comandant de bord explică faptul că și el a întâmpinat o problemă similară.

"Știam că zburăm cu un MAX. (...) Am informat (echipajul) asupra îngrijorărilor noastre privind problemele întâlnite la MAX" după accidentul Lion Air, a povestit acesta.

"Am menționat că voi instala pilotarea automată mai repede decât de obicei pentru a evita o potențială amenințare provenind de la MCAS", a adăugat el.

Semnalările trimise pe această bază de date sunt transmite direct la NASA, "care servește drept parte terță neutră", a explicat o sursă apropiată de autoritățile americane pentru securitatea aeriană.

Până în prezent rezervați, mai mulți piloți de Boeing 737 au cerut blocarea la sol a MAX. "Foarte dezamăgit de sindicatul meu la acest stadiu. Două accidente devastatoare. Sunt comandant de bord pe un 737 și MAX trebuie menținut la sol!", a scris pe Twitter Benjamin Buttons.