Brexit: UE, pesimistă, afirmă că s-a tras și "ultimul glonț" / Avertismentul lui Juncker: Nu va exista o a treia șansă

de R.M.     HotNews.ro
Marţi, 12 martie 2019, 15:17 Actualitate | Internaţional


Theresa May si miscarile sale de dans
Foto: Captura YouTube
Uniunea Europeană nu își face prea multe iluzii înaintea votului de marți din Parlamentul Britanic privind acordul pentru Brexit, în condițiile în care ultimele concesii acordate cu o zi în urmă premierului Theresa May au fost considerate insuficiente de consilierul juridic al guvernului, scrie AFP.

Aceste concesii nu au schimbat cu nimic "riscul juridic" ca Regatul să rămână blocat într-o uniune vamală după Brexit, a afirmat marți procurorul general Geoffrey Cox, al cărui aviz ar putea fi determinant pentru vot.

Lira sterlină s-a devalorizat brusc după publicarea avizului lui Geoffrey Cox, care consiliază juridic guvernul.

"Dacă nu merge azi, va fi foarte complicat", a avertizat un diplomat european. "A fost tras ultimul glonț", a avertizat el.

În ciuda noilor garanții oferite luni seara de europeni premierului Theresa May, "există o șansă de 30% ca acordul să fie aprobat" de Parlamentul britanic, a afirmat marți un înalt oficial european implicat în negocierile cu Londra.

Premierul britanic "știe că va pierde voturile "Brexiters" din partidul său, dar asigură că le va recâștiga din altă parte", a explicat un diplomat. La rândul lor, "cei 27 sunt neîncrezători, deoarece au auzit deja astfel de asigurări și de fiecare dată au fost dezamăgiți".

Avizul consilierului juridic ar putea însă să fie decisiv.

Partizan al Brexitului, poziția sa a oferit argumente pentru prima respingere a acordului de divorț de către deputații britanici, în 15 ianuarie. Geoffrey Cox a fost implicat în negocierile asupra garanțiilor obținute luni, dar nu a fost prezent la Strasbourg.

"Nu va exista o a treia șansă"

Jeremy Corbyn, liderul Laburiștilor, cel mai mare partid de opoziție, a cerut luni seara membrilor partidului său să viteze împotriva acordului.

Partenerii Regatului nu își mai scund iritarea. "Nu va exista o a treia șansă", a avertizat luni seara președintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker după reuniunea de la Strasbourg cu premierul britanic.

"Nu va exista o interpretare a interpretării, o asigurare a asigurării dacă votul eșuează", a spus Juncker. "Nu va exista o nouă negociere. Am avut destule dificultăți", a subliniat el.

"Nu vor exista negocieri în timpul summitului european din 21 - 22 martie", au spus și reprezentanți ai mai multor state membre.

"Sper să fie votat acordul în Camera comunelor. Nu există alternativă", a subliniat și premierul olandez Mark Rutte.

Omologul său danez Lars Lokke Rasmussen este mai dur. "E dificil să întinzi o mână de ajutor unor oameni care își țin amândouă mâinile în buzunare", a scris el pe Twitter.

Avertismentele se vor multiplica pentru a "exercita o presiune puternică" asupra aleșilor britanici. "Nu mai există marjă de negociere. Gândiți-vă bine. Acesta este mesajul" europenilor, a explicat un diplomat european.

















7553 vizualizari

  • -2 (10 voturi)    
    Comment sters de user (Marţi, 12 martie 2019, 15:22)

    Lok [anonim]

  • +2 (8 voturi)    
    Comment sters de user (Marţi, 12 martie 2019, 17:03)

    polonyca [anonim]

  • +1 (1 vot)    
    abramburezii (Marţi, 12 martie 2019, 18:18)

    Antenistontel [utilizator]

    n-au fost in stare sa ramana in ue, dar nu sunt nici in stare sa iasa fara un sut in dorsal!


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version