Premierul britanic Theresa May a obținut "modificări cu caracter obligatoriu" ale acordului de Brexit în urma discuțiilor de luni de la Strasbourg cu oficialii europeni, a anunțat David Lidington, ministru pentru Cabinetul prim-ministrului, informează cotidianul The Guardian.

Lidington a declarat că Marea Britanie a obținut "modificări cu caracter obligatoriu care consolidează și îmbunătățesc acordul de ieșire și declarația politică".

Ministrul, care are și rolul de adjunct al premierului, a mai adăugat că "acordul îmbunătățit" va fi supus marți votului în Camerei Comunelor și va fi singura variantă de acord oferită.

Potrivit lui Lidington, UE și Marea Britanie au ajuns la o înțelegere care să garanteze că UE nu va menține pe termen nedeterminat mecanismul "backstop", ce reglementează situația frontierei între Irlanda și regiunea britanică Irlanda de Nord.

Theresa May s-a întâlnit luni seară la Strasbourg cu președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, pentru discuții de ultim moment pe tema acordului de Brexit.