Alegerile europene riscă să se convertească într-o confruntare între Franţa şi Germania. Noul şef al CDU, Annegret Kramp-Karrenbauer, a agitat spiritele într-o tribună publicat pe 10 martie în ziarul de duminică "Welt am Sonntag". Eliminarea din Strasbourg a sediului Parlamentului European, care se va întruni numai la Bruxelles, refuzul unei asigurări europene de şomaj, refuzul de a-şi comunica datoriile între statele membre, dar acordarea de către Uniunea Europeană a unui loc permanent în Consiliul de Securitate al ONU şi lansarea unui transportator aerian european: propunerile sale pot alimentat luni de controverse între Paris şi Berlin, potrivit Le Point, citat de Rador.

Annegret KarrenbauerFoto: Wikipedia

"AKK", aşa cum o numesc germanii, şi-a acordat timp pentru a reflecta. Ea a avut nevoie de cinci zile pentru a reacţiona la tribuna despre Europa pe care Emmanuel Macron a publicat-o în cele 28 de ţări ale Uniunii Europene. Distribuţia rolurilor la Berlin este semnificativă: faptul că răspunsul emană de la CDU şi nu de la Cancelarie, arată că, din punctul de vedere al Germaniei, schimbul actual face se înscrie mai degrabă în lupta electorală şi politica partizană decât în relaţiile dintre state. Scrisoarea lui Annegret Kramp-Karrenbauer (AKK) este lungă, bine argumentată şi articulată în jurul unui imperativ: să restabilească abilitatea Europei de a influenţa lumea împotriva Chinei şi Americii. "Europa noastră trebuie să fie mai puternică", scrie ea.

Preşedinta CDU, care are ambiţia de a-i succeda Angelei Merkel la Cancelaria Federală în viitorul apropiat, doreşte să îmbunătăţească capacitatea de lucru a UE şi să elimine ceea ce ea numeşte "anacronisme". Pentru aceasta, AKK prezintă două sugestii explozive: "regruparea Parlamentului European în sediul său la Bruxelles" şi "impozitarea veniturilor funcţionarilor UE". Franţa, care s-a bazat întotdeauna pe Germania pentru a rezista voinţei Parlamentului European de a renunţa la naveta neîntreruptă dintre Bruxelles şi Strasbourg, riscă să fie izolată.

Apoi, Annegret Kramp-Karrenbauer solicită abandonarea ideilor de reformă care, în opinia sa, ar împiedica capacitatea UE de a asigura prosperitatea cetăţenilor săi. "Înainte de a distribui bogăţiile, trebuie să le creaţi", subliniază ea. AKK se exprimă fără echivoc: "Trebuie să ne bazăm cu fermitate pe un sistem de subsidiaritate şi responsabilitate individuală, implicând ca toată lumea să îşi asume angajamentele. Centralismul european, statutul european, împărţirea datoriilor, europenizarea sistemelor sociale şi salariul minim ar fi calea greşită. Preşedinta CDU spune cu voce tare ceea ce gândesc mulţi germani şi, în acelaşi timp, arată că stilul său de guvernare va fi foarte diferit de abordarea rezervată şi prudentă a Angelei Merkel.

AKK doreşte ca eforturile de aprofundare a UE să nu se limiteze la solidaritatea financiară tot mai mare dintre Germania şi vecinii săi. EA intenţionează să consolideze lupta împotriva schimbărilor climatice printr-un "Pact european pentru protecţia climei". Vrea să creeze o "piaţă comună a băncilor", părând să uite că Berlinul blochează de ani de zile înfiinţarea unei garanţii bancare europene.

Ea îl aprobă în mod explicit pe Emmanuel Macron cu privire la necesitatea unei politici comune privind azilul şi imigraţia. "Sentimentul apartenenţei şi securităţii comune în Europa are nevoie de graniţe externe sigure. Trebuie să finalizăm spaţiul Schengen", ceea ce ar însemna" un acord privind protecţia perfectă a frontierelor", "crearea unui registru electronic de intrări şi ieşiri "şi" dezvoltarea Sistemului de Informaţii Schengen".

În ceea ce priveşte imigraţia, AKK înţelege ca "politica europeană să fie reorganizată după principiul vaselor comunicante", ceea ce înseamnă ca "fiecare stat să contribuie la lupta împotriva cauzelor [migraţiei], la protecţia frontierele şi primirea migranţilor". Totuşi, ea precizează: "cu cât contribuţia unui stat este mai mare într-unul dintre aceste domenii, cu atât mai redusă poate fi în celelalte". În ceea ce priveşte religia musulmană, ea solicită crearea unor institute europene de formare a imamilor "în tradiţia toleranţei şi a Iluminismului" deoarece unele interpretări ale islamului "nu sunt conforme cu concepţia noastră de societate deschisă".

AKK abordează şi politica de securitate şi apărare, deşi subiectul este foarte controversat în Germania, în special în rândul Verzilor, potenţialii săi parteneri de coaliţie. Ea lansează ideea unui transportator aerian european comun "pentru a exprima rolul UE ca puterea garantă a păcii şi securităţii în lume". Scopul său global este ca Europa să "rămână transatlantică în timp ce va deveni mai europeană" şi, mai presus de toate, să îşi "îmbunătăţească urgent capacitatea de acţiune". În acest sens, AKK sprijină ideea unui "Consiliu de Securitate" european care să includă Regatul Unit, chiar şi după Brexit, astfel încât Europa să poată defini imediat poziţii comune cu privire la problemele internaţionale majore. Şi în Germania se susţine crearea unui "consiliu naţional de securitate responsabil cu definirea orientărilor strategice". Dar propunerea cea mai îndrăzneaţă se referă aici la Organizaţia Naţiunilor Unite: AKK doreşte ca Uniunea Europeană să aibă "un loc comun permanent în Consiliul de Securitate al ONU". Ea nu precizează dacă, în opinia sa, acest loc ar trebui adăugat la cel francez sau îl va înlocui, în timp ce, din perspectiva SPD, a fost deja propusă centralizarea locului francez.

În trecere, AKK aruncă o săgeată în direcţia lui Emmanuel Macron, refuzând ca noua campanie electorală să se rezume doar la "apărarea unui status quo european imperfect împotriva invectivelor populiştilor". În opinia sa, "întrebarea pentru majoritatea cetăţenilor europeni nu este ei dacă sunt pentru sau împotriva Europei". Ea vrea să se discute despre "modul în care Europa poate înfrunta marile provocări în viitor şi dacă ea, cu istoria sa încununată de un succes fără egal, se va putea adapta noilor condiţii globale". AKK intenţionează să întruchipeze tabăra creştin-democrată şi refuză să se lase blocată într-o luptă electorală între progresişti şi populişti. În această perspectivă, Emmanuel Macron este mai degrabă un adversar decât un partener. Cel puţin până în seara alegerilor, duminică, 26 mai.