Bolton: Ar putea să dureze ceva timp până va avea loc un nou summit Trump-Kim Jong Un

de S.A.     HotNews.ro
Luni, 11 martie 2019, 0:30 Actualitate | Internaţional


John Bolton
Foto: Twitter @AmbJohnBolton
Președintele SUA, Donald Trump, este dispus să participe la un nou summit cu liderul Coreei de Nord, Kim Jong Un, însă ar putea sa dureze ceva timp până când un astfel de eveniment va avea loc, a declarat John Bolton, consilierul prezidențial american pentru Siguranță Națională, citat de Mediafax.

Oficialul american a declarat pentru postul ABC News că Statele Unite nu-și fac iluzii în ceea ce privește capacitățile Coreei de Nord, însă președintele Trump rămâne încrezător în relația sa personală cu liderul de la Phenian, potrivit The Japan Times.

Afirmațiile lui Bolton vin în contextul în care două institute de cercetare americane și serviciile de informații de la Seul au comunicat că regimul nord-coreean reconstruiește o bază de lansare rachete la Sohae, în partea de vest a țării.

Consilierul prezidențial a refuzat să comenteze aceste informații și să spună dacă un nou test balistic nord-coreean ar anula negocierile cu SUA, însă a afirmat că a fost o eroare să se presupună că regimul de la Phenian se va conforma "automat" obligațiilor sale.

"Președintele este încrezător în relația sa personală cu Kim Jong Un. A investit mult timp în încercarea de a dezvolta această relație", a declarat Bolton.

Trump "a spus că este deschis la un al treilea summit, niciunul nu a fost programat, și ar putea fi nevoie ca să mai treacă timp. Însă este pregătit să implice din nou pentru că este de părere că perspectivele pentru Coreea de Nord - pentru care încearcă să-l convingă pe Kim Jong Un să accepte denuclearizare - sunt chiar spectaculoase", a explicat consilierul prezidențial.

În interviul pentru ABC, cât și într-un altul acordat postului Fox News Channel, Bolton a părut să excludă posibilitatea unui acord parțial cu Coreea de Nord, adăugând că Trump a propus un "acord mare" la summitul din Vietnam, ce presupunea denuclearizarea completă a Coreei de Nord, dar și renunțarea la armele chimice și biologice deținute de Phenian.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















133 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version