Poliția spaniolă a salvat două persoane în vârstă care ar fi fost sechestrate și drogate de un cuplu care le-a luat acestora peste 1, 8 milioane de euro din conturile bancare, relatează The Guardian.

HotNews.roFoto: Hotnews

Garda Civilă a găsit și salvat bătrânii din ceea ce este descrisă ca o ”casă a groazei”, după ce poliția din Frankfurt a cerut ajutor pentru a găsi o femeie de 101 ani din Germania pe nume Maria Babes.

Ofițerii din Spania au localizat-o pe Babes într-o casă de îngrijire din Chiclana de la Frontera. Bătrâna era grav bolnavă, iar faptul că fișele medicale ale acesteia au fost în mod suspect șterse au ridicat suspiciuni cu privire la comportamentul persoanelor care au luat-o în îngrijire.

O investigație a dezvăluit că un cuplu cubanez-german s-a împrietenit cu Babes în Tenerife și a adus-o în sudul Spaniei, ”pentru a o controla mai bine”.

În momentul în care a putut vorbi, Babes a spus polițiștilor că era ținută legată de mâini. Cuplul care a ținut-o legată i-au vândut casa din Tenerife și i-au scos din cont peste 160.000 de euro.

Cu o zi înainte ca ofițerii de poliție să aresteze cuplul, bărbatul și femeia au reușit să o convingă pe Babes să părăsească casa împreună cu ei. În cinci ore, aceasta a murit.

”Moartea a fost ciudată având în vedere că un video din dimineața acelei zile o arată în stare de sănătate bună și cânta la tamburină” a spus Garda Civilă.

Când Garda Civilă a ajuns la casa închiriată, au găsit două bilete de avion spre Cuba și dovada că mai au o casă închiriată în apropiere.

Acolo au găsit o femeie din Olanda și un german ținuți în condiții de igienă și de sănătate precare.

”Ambii erau găsiți în camere încuiate pe dinafară și ambii erau hrăniți prin tuburi nasale și nu se puteau mișca”, arată Garda Civilă.

Aceștia se află în recuperare.

Cuplul este acuzat de fraudă, abuz domestic și spălare de bani. Alte patru persoane au fost arestate.