Grecia nu a îndeplinit condiţiile prevăzute de cea de-a doua evaluare de după încheierea programelor de asistenţă financiară. Potrivit unui oficial european, problema acordării acestei tranşe va fi discutată în şedinţa Eurogrup din luna aprilie, care se va desfăşura la Bucureşti, sau poate chiar mai devreme dacă se va primi o dispoziţie în acest sens de la EuroWorkgin Group, potrivit Rador.

Întrebat cu privire la starea generală a economiei greceşti în perspectiva perioadei electorale, demnitarul a răspuns că instituţiile sunt cele care apreciază sustenabilitatea politicilor aplicate şi că politici izolate precum creşterea salariului minim chiar dacă s-ar putea dovedi "periculoasă" pentru combaterea şomajului, nu va fi discutată în cadrul deciziilor pentru acordarea tranşei. Această declaraţie vine la câteva zile de la raportul Comisiei Europene care i-a imputat Greciei mai multe întârzieri. A urmat şedinţa Euro-working Group, la care partenerii europeni i-au acordat ţării termen ca până la 11 martie să rezolve problemele rămase în suspensie.

Această rată care provine din obligaţiunile greceşti deţinute de Banca Centrală Europeană şi de eurosistem nu este totuşi crucială pentru Grecia, întrucât ţara dispune de un "buffer" bugetar şi a finalizat cu succes două emisiuni de obligaţiuni în ultimele două luni. Amânarea trimite însă un mesaj foarte prost pieţelor financiare că Atena întârzie implementarea reformelor.

Creditorii i-au transmis Atenei încă din luna februarie mesajul clar că are o ultimă şansă de a închide problemele nerezolvate până la data de 11 martie, dacă nu doreşte o nouă perioadă de suspans în privinţa acordării tranşei care de data această înseamnă bani efectivi şi nu împrumuturi (adică alocarea unei părţi din câştigurile obţinute de băncile centrale de pe urma obligaţiunilor greceşti).

Nemulţumirea europenilor a apărut din cauza întârzierilor nejustificate în rezolvarea unor probleme care nu au nici măcar un cost politic (cum ar fi finalizarea schemei de personal a Autorităţii pentru Venituri Publice).