Administrația președintelui Nicolas Maduro i-a oferit ambasadorului Germaniei la Caracas, Daniel Martin Kriener, 48 de ore să părăsească Venezuela, în urma unor acuzații privind ingerințe în afacerile interne ale Venezuelei, relatează BBC, citat de Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

Guvernul de la Caracas a emis miercuri un comunicat prin care îl declară pe Kriener „persona non grata” și îl acuză de „acte recurente de ingerință în afacerile interne”.

Germania, care se numără peste cele 50 de state care l-au recunoscut pe Juan Guaido în funcția de președinte interimar, a transmis că decizia de expulzare a ambasadorului nu va face decât să escaladeze tensiunile.

Daniel Kriener a fost unul dintre diplomații care l-au întâmpinat luni pe liderul opoziției, Juan Guaido, la revenirea în Venezuela.

Juan Guaido părăsise Venezuela în urmă cu câteva săptămâni prin ignorarea unei interdicţii de călătorie impusă de Curtea Supremă de Justiţie. Administraţia Nicolas Maduro a avertizat că liderul opoziţiei riscă să fie arestat.

Vicepreședintele american Mike Pence a anunțat miercuri seară că Statele Unite vor anula vizele de călătorie a 77 de asociaţi ai preşedintelui Venezuelei, Nicolas Maduro.