O navă spațială israeliană aflată pe drum către Lună a trimis pe Pământ primul selfie, au anunțat șefii misiunii spațiale, potrivit Guardian.

HotNews.roFoto: Hotnews

Imaginea ce arată nava Beresheet cu Pământul pe fundal a fost trimisă la centrul de control al misiunii din Yehud, Israel de la o distanță de 37.600 de kilometri distanță.

Partenerii din această misiune, NGO SpaceIL și compania de stat Israel Aerospace Industrie, au lansat nava fără echipaj Beresheet (Geneza) pe 22 februarie de la Cape Canaveral. Nava de 585 kilograme s-a ridicat pe o rachetă Falcon 9 a companiei SpaceX a lui Elon Musk.

Călătoria urmează să dureze șapte săptămâni, Beresheet fiind programată să aselenizeze pe 11 aprilie. Până acum, doar SUA, Rusia și China au trimis nave care să parcurgă drumul de 384.000 de kilometri către satelitul natural al Pământului și să coboare pe suprafața lui.

În cazul Israelului, aselenizarea este misiunea principală, dar nava are la bord și instrumente științifice care să măsoare câmpul magnetic al Lunii, pentru a înțelege cum s-a format.

De asemenea, transportă o capsulă a timpului cu fișiere digitale ce conțin o biblie, desene făcute de copii, cântece israeliene, amintirile unui supraviețuitor al Holocaustului și un steag israelian.