Autoritățile din China înăspresc restricțiile în ceea ce privește website-urile străine într-un nou efort de a controla informațiile disponibile înainte de sesiunile parlamentare anuale, informează The Telegraph.

Presedintele chinez Xi JinpingFoto: Wikipedia

Accesul la conținutul blocat în mod normal de cenzor- numit ”Marele Firewall”- inclusiv Google, Facebook, Twitter și site-urile străine de știri a fost oprit cu câteva zile înainte de Congresul Național al Poporului.

Analiștii sugerează că tentativa Chinei vizează controlarea narațiunii care contează mai mult ca niciodată- președintele Xi Jinping se confruntă cu unul dintre cei mai dificili ani în funcție din cauza economiei care frânează tot mai mult, un război comercial cu SUA care are efecte devastatoare și tot mai multă reticență în privința investițiilor în străinătate.

Observatorii subliniază că ultimele puseuri de cenzură au durat mai mult decât în mod obișnuit.

Xi Jinping va ține discursul de inaugurare a sesiunilor parlamentare în contextul în care cea de-a doua economie a lumii experimentează cea mai slabă creștere economică din ultimele trei decenii.

Beijingul se confruntă la ora actuală și cu consecințele planului Centură și Drum (Belt and Road), un plan de infrastructură menit să accelereze dezvoltarea în această direcție. Țările partenere s-au retras sau au ales să se mai gândească la proiecte cu care au fost de acord în mod prealabil. Motivul invocat de acestea este îngrijorarea cu privire la datorii.

Mai mult decât atât, guvernele străine pun presiune pe Beijing din toate direcțiile: de la acuzații de spionaj la drepturile omului, mai ales taberele de reeducare a uigurilor au atras atenția internațională.

Pentru Beijing, păstrarea narațiunilor sau a știrilor negative departe și menținerea controlului strict asupra schimbului de mesaje este o prioritate de top înainte de evenimentele majore.