Preşedintele sârb Aleksandar Vucic a sugerat luni că Serbia ar putea fi de acord să recunoască Kosovo, cu condiţia obţinerii de compensaţii în cadrul unei înţelegeri mai largi, într-un interviu acordat agenţiei italiene ANSA, citat de AFP.

Aleksandar VucicFoto: Agerpres / Tanjug

"Trebuie să găsim mai întâi compromisul, nu putem recunoaşte Kosovo fără a obţine ceva din partea cealaltă", a declarat şeful statului sârb.

"Cu ajutorul prietenilor noştri europeni şi cu sprijinul Rusiei, al Statelor Unite, al Chinei şi al altor ţări, sunt sigur că putem ajunge la o soluţie", a adăugat Vucic, potrivit Agerpres.