Cu o lună înainte de Brexit, Regatul Unit riscă o ieșire fără acord, deoarece deputații au respins masiv, în ianuarie, textul negociat cu greu între d-na May și UE, relatează Le Soir citat de Rador.

HotNews.roFoto: Hotnews

Primarul Londrei i-a cerut premierului Theresa May să amâne Brexitul, programat pe 29 martie, deoarece consideră că ea nu mai are timp să renegocieze acordul de retragere cu Uniunea Europeană.

"Este clar că nu putem ajunge la un acord semnificativ aprobat de Parlament înainte de 29 martie", a declarat pentru AFP Sadiq Khan, o figură a Partidului Laburist, principalul partid de opoziție din Marea Britanie.

"Sper că primul-ministru va înţelege motivele", a adăugat el, sperând că May va amâna data plecării din UE sau se va retrage din procesul de ieşire.

Cu o lună înainte de Brexit, Regatul Unit riscă o ieșire fără acord, deoarece deputații au respins masiv, în ianuarie, textul negociat cu greu între d-na May și UE.

Liderul încearcă acum să modifice acordul, în speranţa că acesta va fi adoptat de Parlamentul britanic până pe 12 martie.

În cazul în care deputații europeni îl vor respinge din nou, May îi va întreba, pe 13 martie, dacă doresc să părăsească UE fără acord. În cazul în care ei vor refuza, le va prezenta, pe 14 martie, o propunere pentru o amânare "limitată" a Brexitului.

Dar liderii europeni au avertizat că pentru a fi acceptată, orice amânare va trebui să fie justificată în mod corespunzător.

Eurofilul Sadiq Khan, care apără organizarea unui al doilea referendum asupra Brexitului, consideră că înghețarea procesului de ieșire este soluția cea mai realistă.

"Hai să oprim ceasul, a spus el. "Acordul negociat de premier, chiar dacă d-na May este capabilă să-l îmbunătățească, este un acord rău (...) Parlamentul este în impas".

"În aceste circumstanțe, cred că ar trebui să li se permită britanicilor să se pronunțe", a adăugat primarul.

Liderul Partidului Laburist, Jeremy Corbyn, a declarat săptămâna aceasta că va susține un al doilea referendum. Dar Partidul Conservator al Theresei May se opune cu fermitate unei noi consultări populare.

Dl.Khan a prezentat, joi, un nou studiu care arată că, în ciuda preocupărilor legate de forma relațiilor viitoare dintre Marea Britanie și UE, Londra a atras mai multe investiții străine directe anul trecut decât oricare alt oraș din lume.