În corturi sumare amplasate pe o câmpie aridă din nord-estul Siriei, soțiile străine ale jihadiștilor din gruparea Stat Islamic (SI) rămân evazive asupra trecutului lor, stăpânite de tensiunile dintre ele și de teama de a fi despărțite de copiii lor, scrie AFP.
Într-o însorită luni după-amiaza în tabăra din Al-Hol, Kenza, o marocană de 38 de ani, este una dintre rarele femei care acceptă să discute cu reporterii AFP.
În jurul ei, un roi de copii arabi, asiatici, africani sau europeni își ocupă timpul jucându-se sau aducând bidoane cu apă pentru mamele lor.
A plecat acum două săptămâni din Baghouz, unde SI este încercuit în ultimul său bastion de combatanții kurzi și arabi ai Forțelor Democratice Siriene (FDS), susținuți de aviația unei coaliții antijihadiste conduse de Statele Unite.
În ultimele săptămâni, familiile jihadiștilor, înfometate, fug în masă din zonă.
În cei patru ani petrecuți sub pecetea SI, Kenza, ascunsă sub niqab, la fel ca și cvasitotalitatea femeilor din tabără, spune că soțul său a adus-o în Siria și că a "strâns destui bani" pentru a putea trăi fără a lucra pentru SI, înainte de a fi ucis într-un bombardament.
De ce, alături de cei trei copii cu vârste de la 1 la 10 ani, a urmat SI în fuga spre Baghouz? "Jihadiștii ne împiedică să fugim", spune ea.
În tabăra din Al-Hol, străinii sunt ținuți separat, într-o enclavă rezervată familiilor jihadiștilor.
Kenza stă într-un cort în culorile Înaltului comisariat al ONU pentru refugiați (HCR), alături de circa alte 10 familii. Vrea să revină "în țara" sa, speră că va fi "acceptată" și nu vede "de ce ar merge în închisoare".
Pe străzile din tabără, un băiat negru de circa șapte ani, care spune că este american, întreabă vizitatorii, în engleză: "Tatăl meu a murit. Cât mai trebuie să stau aici?"
Nimeni nu îi răspunde: unii dintre străini sunt aici de mai mult de doi ani iar majoritatea țărilor de origine nu se prezintă pentru a-i reclama.
"Nu se pune problema să ne despărțim de copii"
La câțiva metri, două tinere franceze cu niqab, arestate în urmă cu două săptămâni la ieșirea din Baghouz, se întreabă dacă Franța le va repatria, împreună cu copiii lor.
Deocamdată, Franța s-a declarat pregătită să repatrieze copiii, dar fără părinți.
"Nu se pune problema să ne despărțim de copiii noștri. Sunt tot ce ne-a rămas", spune una dintre ele, la unison cu multe alte femei din tabără.
Coabitarea nu este întotdeauna facilă între zeci de naționalități. Pe lângă irakieni și sirieni, familiile cele mai numeroase provin din Rusia și din fostele republici sovietice din Asia Centrală, urmate de Turcia și Tunisia, potrivit conducerii taberei.
Într-un colț al unui cort, o tânără britanică preferă să nu vorbească, de teama de posibile represalii din partea "surorilor" mai radicale care se opun contactelor cu Occidentul, în special rusoaicele și caucazienele, reputate ca fiind stricte și radicale.
"Aici, situația e proastă, există dispute între surori", spune o deținută din Trinidad Tobago.
Tensiuni există și cu cealaltă parte a taberei, separată, unde se află familiile irakiene și siriene care au fugit din calea războiului împotriva SI și care urăsc jihadiștii.
În piața centrală a taberei, "au existat agresiuni împotriva străinelor", care sunt acum escortate de gărzi kurde, a declarat Nabil Hassan, care conduce tabăra.
Aceasta adăpostește în prezent peste 50.000 de persoane, dintre care 30.000 au ajuns în ultimele două luni, o enormă provocare umanitară pentru autoritățile locale, susținute de ONU și de ONG-uri.
Din decembrie, 78 de persoane - două treimi copii sub un an - au murit pe drumul dinspre zonele de luptă sau la puțin timp după ce au ajuns în tabără, spune ONG-ul Comitetul internațional de salvare (IRC), care vorbește despre o "nevoie urgentă de apă, hrană și îngrijiri medicale".
Iar valul de refugiați din Baghouz nu se diminuează: 6.000 de bărbați, femei și copii au ajuns în ultimele zile la Al-Hol, potrivit autorităților locale. Mai multe femei și-au afișat fără nicio ambiguitate fidelitatea față de "califat" și regretul pentru căderea sa.
4
6
