Premierul Theresa May a obţinut miercuri în Camera Comunelor un răgaz de două săptămâni prin care s-a amânat o revoltă vizând blocarea posibilităţii unui Brexit fără acord, după ce şeful executivului de la Londra a fost de acord cu o eventuală întârziere a părăsirii UE de către Marea Britanie, transmite Agerpres citând Reuters.

HotNews.roFoto: Hotnews

Partidul Laburist va propune sau va susţine convocarea unui nou referendum pe tema apartenenţei Marii Britanii la Uniunea Europeană, a anunţat miercuri seară formaţiunea de opoziţie, potrivit Mediafax.

"Suntem dezamăgiţi că Guvernul a respins proiectul alternativ Brexit propus de Partidul Laburist", a declarat Keir Starmer, purtătorul de cuvânt al formaţiunii de centru-stânga.

"De aceea, Partidul Laburist va prezenta sau va susţine un amendament în favoarea unui nou vot public pentru a împiedica planul conservator de ieşire din UE care va avea efecte negative", a precizat Keir Starmer, citat de agenţia de presă Reuters.

Membrii Camerei Comunelor au respins un amendament (amendamentul A) care solicită guvernului britanic să adopte planurile opoziţiei privind Brexitul, între care o uniune vamală permanentă cu Uniunea Europeană, relatează Reuters, scrie Agerpres.