Cum preşedintele Trump se află în Vietnam pentru a doua sa întâlnire cu dictatorul nord-coreean Kim Jong-un, un lucru este sigur: Kim profită enorm de pe urma epocii Trump, fie numai pentru faptul că liderul celei mai puternice ţări din lume îl tratează ca pe un egal şi îl asaltează cu complimente, potrivit Rador, care citează Washington Post.
Pe de altă parte, pentru Statele Unite, situaţia ar putea fi alta. Şi asta, nu pentru că ea ar fi devenit mai periculoasă; atunci când Trump afirmă că e mai bine ca cele două ţări să discute în loc să n-o facă, are dreptate. Dar încrederea lui neţărmurită în puterea sa de convingere, uşurinţa cu care el poate fi manipulat şi ambiţia lui de a face ceva ce poate proclama ulterior drept o victorie ar putea funcţiona laolaltă, lăsându-ne la fel de departe de rezultatul scontat - respectiv, Coreea de Nord să nu mai reprezinte un pericol nuclear pentru noi sau pentru oricine altcineva - poate mai departe ca niciodată.
Ca întotdeauna, cel mai mare semn de întrebare este legat de ce va face Trump atunci când el şi Kim vor rămâne singuri. Evident, Kim îşi dă seama că extraordinara lipsă de siguranţă a lui Trump şi însetata sa dorinţă de a fi aprobat îl fac să fie sensibil la complimente, astfel încât, în ultimele luni, nord-coreeanul s-a simţit obligat să facă unele lucruri:
Trump e încântat de cele vreo şase scrisori pe care Kim i le-a scris ca şi când ar fi un adolesecent care a primit daruri de la iubită de Sf. Valentin. În glumă, oficialii de la Casa Albă vorbesc despre acastă corespondenţă ca despre nişte "scrisori de dragoste". Potrivit declaraţiilor celor care le-au citit, Kim i se adresează lui Trump cu "Excelenţa Voastră" şi foloseşte un limbaj înflorit pentru a descrie energia şi isteţimea politică a preşedintelui. Trump a arătat scrisorile în faţa a zeci de musafiri de la Casa Albă şi s-a lăudat cu ele în public.
"Mi-a scris nişte scrisori minunate, nişte scrisori grozave", a declarat Trump în septembrie trecut, la un miting din Virginia. "Ne-am îndrăgostit".
Ai putea crede că această "îndrăgosteală" de un om care ar putea fi cel mai brutal şi mai crud dictator din lume e un lucru vulgar, dar, venind din partea lui Trump, fenomenul nu e surprinzător. Iar când cei doi se întâlnesc, preşedintele nostru îşi reţine cu greu admiraţia: în Singapore, preşdintele Donald Trump a căutat să îşi flateze noul prieten, făcându-i un compliment neobişnuit:
Trump i-a spus lui Kim Jong-un, despoticul dictator nord-coreean al cărui tată şi al cărui bunic au jucat acelaşi rol, că a cunoscut mulţi oameni care s-au născut bogaţi şi ale căror familii erau puternice. Mulţi dintre ei nu au ieşit prin nimic în evidenţă, a spus Trump, dar Kim nu se numără printre ei, a adăugat el.
Presupun că unui geniu îi este uşor să recunoscă altul. Dar, în culise, oficialii administraţiei s-au grăbit să vorbească despre acordul pe care cei doi lideri l-ar putea semna, iar Alex Ward, de la Vox, a obţinut unele detalii. Este ceva încurajator, chiar dacă Coreii de Nord îi oferă mai mult decât lucrurile la care ea ar trebui să renunţe. Cele două ţări vor proclama simbolic sfârşitul Războiului Coreean; Coreea de Nord va repatria rămăşiţele pământeşti ale unor soldaţi americani; cei doi vor înfiinţa reciproc nişte birouri pentru relaţii (ceva mai puţin decât o ambasadă); iar Coreea de Nord va accepta să nu mai producă piese pentru bombe nucleare la instalaţia sa din Yongbyon". În schimbul acestui lucru, ţării i se vor mai reduce din sancţiuni.
Dar, aşa cum se întâmplă mereu, dracul pândeşte în detalii. Vor permite inspecţii la Yongbyon sau în alte asemenea locuri? Care e termenul stabilit? Vor reduce mai întâi sancţiunile? Dacă vă mai amintiţi, astă vară, Coreea de Nord a acceptat "să conlucreze în vederea denuclearizării Peninsulei Coreea", ceea ce, practic, nu a angajat-o la nimic. La vremea aceea, Trump şi-a proclamat victoria, chiar dacă asta nu a redus cu nimic depozitele de focoase ale lui Kim şi nici nu a înseamnat că el renunţă la programul său nuclear. Între timp, nord-coreenii şi-au continuat programul lor cu rachete.
Ceea ce ne audce în miezul dilemei legate de aceste negocieri şi de relaţiile cu lumea ale Coreii de Nord: indiferent de cât de multe ar fi lucurile la care noi am vrea ca ei să renunţe, indiferent ce beneficii am "flutura" în faţa lui KIm, indiferent de cât de mult s-ar umple promiţătoarele plaje nord-coreene cu hoteluri şi cu reşedinţe de lux, Kim a văzut întotdeauna armele atomice ca pe un mijloc-cheie de supravieţuire. lE a văzut ce s-a întâmplat cu lideri precum Saddam Hussein şi Moammar Gaddafi, care nu le-au avut: au fost înlăturaţi şi omorâţi.
Asta era clar de mai multă vreme. Recent, directorul lui Trump pentru informaţii interne, Dan Coats, mărturisea că "e puţin probabil ca ţara să renunţe complet la armamentul nuclear şi la capacităţile de producţie din cauză că, de fapt, liderii ei consideră că armele nucleare sunt cruciale pentru supravieţuirea regimului".
Poate că, după ultima întâlnire cu Trump, Kim a căpătat o nouă perspectivă asupra problemei. Poate că el hotărăşte că poate renunţa la ele şi poate supravieţui. Drr noi nu avem niciun motiv să credem asta.
Asta nu înseamnă că negocierile sunt o pierdere de timp. E mai bine să discuţi, decât să n-o faci; chiar şi nişte paşi mărunţi sunt importanţi dacă oferă posibilitatea unei breşe oricât de mici pe care să o urmăm. Dar dacă un lucru e sigur până acum, acesta e faptul că Donald Trump e un negociator îngrozitor. Dacă el crede că, prin magnetismul personalităţii sale, îl poate convinge pe Kim să facă ceva ce nu vrea de fapt, atunci el se înşeală cu siguranţă.
De aceea, cel mai probabil rezultat al acestui summit va fi identic cu cel de la întâlnirea anterioară: un "acord" pe care Trump îl va saluta ca fiind un triumf, dar care nu va schimba cu mai nimic situaţia, citează Rador.
