​Fiica purtătorului de cuvânt al lui Putin, stagiară la Parlamentul European

de R.M.     HotNews.ro
Luni, 25 februarie 2019, 22:01 Actualitate | Internaţional


Elizaveta Peskova
Foto: Instagram
O fiică a purtătorului de cuvânt al lui Vladimir Putin, Elizaveta Peskova, efectuează un stagiu la Parlamentul European, a declarat luni pentru AFP angajatorul său Aymeric Chauprade, fost consilier pentru afaceri internaționale al lui Marine Le Pen, care spune însă că aceasta nu are niciun acces la documente sensibile.

Chauprade a confirmat astfel o informație dezvăluită de Radio Free Europe, mass media privat finanțat de Congresul american.

"Elizabeta, fiica lui Dmitry Peskov, purtător de cuvânt al lui Putin, a început stagiul în noiembrie 2018 și se va încheia la sfârșitul lui aprilie, cu finalul activității mele parlamentare", a declarat Chauprade.

Plătită cu 1.000 de euro lunar, ca toți ceilalți stagiari ai lui Chauprade, Elizaveta, studentă la Drept în Franța, "nu are acces decât la date publice", a adăugat el. "Nu are acces la dezbateri cu ușile închise", a continuat el, susținând că aceasta nu are acces la lucrările delegației UE/Rusia din care face parte.

O purtătoare de cuvânt a Parlamentului European, Marjory van den Broeke, a confirmat că "asistenții și stagiarii eurodeputaților nu au acces la documente confidențiale". "În realitate, nici dl. Chauprade nu a avut vreodată acces la documente confidențiale", a adăugat ea.

Chauprade a fost ales pe listele Frontului Național francez (extrema dreaptă) în 2014 dar ulterior s-a certat cu șefii săi și a devenit independent la sfârșitul lui 2015.

A fost observator la referendumul organizat de Rusia în Crimeea după anexarea ilegală a peninsulei, în martie 2014.

UE se teme de ingerințe externe, în special rusești, la alegerile europene de la finalul lunii mai.

















2562 vizualizari

  • -4 (4 voturi)    
    A mai crescut un pic media de frumusețe... (Luni, 25 februarie 2019, 23:08)

    Nyk1 [utilizator]

    ...în Parlamentul European.
    • 0 (0 voturi)    
      Da, da (Marţi, 26 februarie 2019, 11:53)

      JustinCase [utilizator] i-a raspuns lui Nyk1

      Si daca pleaca procurorul comunst Norica Nicolai, deja acesta va creste cu 90%.
  • +5 (5 voturi)    
    .... sacrificiu .... (Marţi, 26 februarie 2019, 7:40)

    cbogdan [utilizator]

    Nu a vrut dar a fost convinsa sa faca acest sacrificiu - sa mearga in Occidentul putred si decadent.
  • 0 (0 voturi)    
    Ucenicia la democratie... (Marţi, 26 februarie 2019, 11:19)

    John M. [utilizator]

    In anul 3300 Rusia si-a propus sa incerce niste reforme democratice si de aceea si-a trimis cativa tineri sa-si faca o idee...


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version