Donald Trump ameninţă cu veto rezoluţia democraţilor pentru blocarea stării de urgenţă

de N.O.     HotNews.ro
Sâmbătă, 23 februarie 2019, 9:27 Actualitate | Internaţional


Donald Trump
Foto: Twitter @realDonaldTrump
Preşedintele american, Donald Trump, s-a declarat ferm hotărât vineri să facă uz de dreptul său de veto dacă o rezoluţie vizând să anuleze "urgenţa naţională", pe care a decretat-o pentru a putea construi un zid la frontiera cu Mexicul, va fi aprobată de Congres, transmite AFP, citat de Agerpres.

Această "urgenţă naţională" excepţională, menită să îl ajute pe Donald Trump să lupte împotriva imigraţiei ilegale, a declanşat o aprigă luptă politico-judiciară în Statele Unite.

Pentru a-i pune capăt, parlamentarii democraţi au prezentat vineri o rezoluţie, anunţând că un prim vot va fi organizat în Camera Reprezentanţilor marţi.

"Nu există nicio dovadă care să susţină falsa afirmaţie a preşedintelui (republican) că este o criză la frontieră", a subliniat Nancy Pelosi, preşedinta Camerei Reprezentanţilor, unde democraţii sunt majoritari.

Rezoluţia, semnată şi de un republican şi 225 de democraţi (din totalul de 435 de aleşi), ar urma să fie aprobată fără dificultate în camera inferioară.

Textul va ajunge după aceea în Senat, controlat însă de republicani (53 de mandate din 100).

Viitorul său este nesigur, chiar dacă mai mulţi senatori republicani şi-au exprimat neliniştea cu privire la declaraţia de "urgenţă naţională", afirmând că ea creează un precedent periculos şi depăşeşte prerogativele executivului.

O senatoare republicană moderată, Susan Collins, a lăsat să se înţeleagă că ar putea vota în favoarea rezoluţiei. Insuficient, totuşi, pentru a atinge numărul de voturi necesare.

Dacă textul va fi aprobat în cele din urmă de ambele camere ale Congresului, Donald Trump a promis să îl blocheze.

"Dacă voi face uz de veto? 100%", le-a răspuns preşedintele jurnaliştilor aflaţi în Biroul Oval.

Omul de afaceri republican s-a arătat încrezător că, ulterior, Congresul nu va putea trece peste veto-ul său, pentru aceasta fiind necesară o majoritate de două treimi în fiecare cameră.

Ar fi însă extrem de stânjenitor pentru preşedintele republican să utilizeze pentru prima dată dreptul său de veto ca să salveze o măsură ce deranjează chiar şi în propria tabără, notează AFP.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.














1415 vizualizari

  • -8 (26 voturi)    
    Un bun exemplu pentru politicenii nostri ! (Sâmbătă, 23 februarie 2019, 9:46)

    adrian88000 [utilizator]

    Ceea ce promiti in campania electorala , trebuie sa faci ! Oricat de greu este si oricate pedici ti se pun .
    • +4 (18 voturi)    
      Bun pricipiu, dar nu pe seama (Sâmbătă, 23 februarie 2019, 11:01)

      Namaste [utilizator] i-a raspuns lui adrian88000

      altora! Se mai zice: ia aminte (pazeste-te!) la ce-ti doresti...
      • -6 (20 voturi)    
        Pe seama cui? (Sâmbătă, 23 februarie 2019, 15:53)

        Amerlocu [utilizator] i-a raspuns lui Namaste

        Cine e îmcurcat cu adevărat de zid afară de infractori?
        • +6 (20 voturi)    
          Un politician este de apreciat (Sâmbătă, 23 februarie 2019, 18:11)

          Namaste [utilizator] i-a raspuns lui Amerlocu

          in functie de supletea si disponibilitatea compromisurilor. Trump nu e specializat in domeniul politicii, iar asumandu-si prerogativele altora, decizand la bunul plac, contravine Constitutiei US, pe care a depus juramant...
          • -2 (8 voturi)    
            Aia o fi în lumea ta (Sâmbătă, 23 februarie 2019, 23:42)

            Amerlocu [utilizator] i-a raspuns lui Namaste

            Eu nu l0am votot pe președinte ca să-mi arate ce bun e la compromisuri ci ca să-și îndepliniească promisiunile din campania electrorală.

            Trump și le-a îndeplinit pe toate cu excepția zidului. Îl apreciez că fce tot ce e posibil ca să o rezilve și pe asta.

            Nu și-a asumat nici un fle de prerogative ale altora. Declararea stăriide uegență e un atribut al puterii executive. Cum din 2000 încoace imigranții ilegali au ucusi 29000 de mii de americani, ș forntierele sunt recute anual de zeci sau sute de mii de infractoeri chiar e o situație de urgență.

            Treaba se va clarifica în final la curtea supremă care îi va da dreptate așa cum i-a dat și în afacerea cu interdicția de intrare în SUA a cetățenilor din 5 țări musulmane. Nu le-a plăcut stângacilor interdicția pe 6 luni? No problem, Curtea Supremă i-a dat dreptate lui Trump și acum interdicția e pe termen nelimitat. Ca și în acel caz e vorba de exercitarea unui atribut al puterii executive.
            • +2 (6 voturi)    
              Rasistii voteaza rasisti (Duminică, 24 februarie 2019, 16:59)

              bestol [utilizator] i-a raspuns lui Amerlocu

              Traiesc intr-o lume paralela populata de minciunile rasistului sef
              https://www.cbsnews.com/news/illegal-immigrants-and-crime-how-big-a-problem-is-crime-committed-by-immigrants/
              https://www.cato.org/publications/immigration-research-policy-brief/criminal-immigrants-texas-illegal-immigrant

              O problema economica si umanitara in care familii trec granita ilegal ca sa fie cu cei dragi din SUA sau vin sa munceasca si sa trimita bani acasa e transformata intr-o violenta retorica rasista si xenofoba de catre fascistul de la Casa Alba. Zidul a devenit un simbol al rasismului asa cum steagul confederat a devenit un simbol pentru rasistii din America.

              Zeci de ani de war on drugs, ziduri si garduri nu au facut nimic sa stopeze traficul de droguri, odata cu legalizarea marijuanei traficul s-a redus cu 75%. Simpliuficarea imigratiei legale va reduce si imigratia ilegala.
              https://www.youtube.com/watch?v=tw3ebrh2j88
              • 0 (4 voturi)    
                Infractorii trag la infractori (Duminică, 24 februarie 2019, 23:27)

                Amerlocu [utilizator] i-a raspuns lui bestol

                Vor să-și reîntregească familiile, n-au decât să aplice penrtru o viză de lucru la cel mai apropiat consuat american.

                N-o obțin? Nicio problemă! Nimeni nu le oprește pe rudele din SUA să se mute în America Latină. La plecarea din SUA nimeni nu-și cere niciun fel de act. Ți se urreză doar drium bun.

                Simplu fapt că iți place ceva di n casa vecinului nu înseamnă că ești îndreptățit să dai o spargere acolo. Încearcă și tu să te mai civilizezi un pic. Zidurile case tale și ușa zăvorâtă de la intrare n-o fi tot simboluri ale rasismului?!
                • 0 (2 voturi)    
                  Infractori (Luni, 25 februarie 2019, 8:51)

                  bestol [utilizator] i-a raspuns lui Amerlocu

                  Exact asta ar spune un xenofob. Despre asta e vorba de fapt. Nu despre imigratie, nu despre lege, nu despre droguri. Despre ura fata de straini.
    • +7 (17 voturi)    
      A promis ca Mexicul va plati (Sâmbătă, 23 februarie 2019, 17:21)

      bestol [utilizator] i-a raspuns lui adrian88000

      A mintit prin urmare. E exemplul clasic de demagog mincinos.
      • -4 (16 voturi)    
        Trump (Sâmbătă, 23 februarie 2019, 22:08)

        adrian88000 [utilizator] i-a raspuns lui bestol

        a terminat cu NAFTA si a incheiat un nou acord comercial cu Mexicul. Prin acest nou acord USA nu mai pierede miliarde in relatia comerciala cu Mexicul , asa cum pierdea cand NAFTA era in vigoare. Deci Mexicul plateste. Deci nu a mintit !
        • +4 (10 voturi)    
          Vrajeli (Duminică, 24 februarie 2019, 9:01)

          bestol [utilizator] i-a raspuns lui adrian88000

          Nu pierde nimic cu NAFTA si nu castiga nimic acum. Acordul nici macar nu a trecut de Congres si nu e in vigoare. Deci nu Mexicul plateste ci fraierii de americani care l-au votat.
  • +8 (26 voturi)    
    nu e nici o urgenta (Sâmbătă, 23 februarie 2019, 10:34)

    nistor.p [utilizator]

    e un capriciu dictatorial al nebunului putinist de la Casa Alba. Vrea sa confiste pamanturile de la granita si sa faca zidul cu banii confiscati de la armata. Ce poate fi mai dictatorial si comunist decat asta?
    • +2 (14 voturi)    
      Dictator fiindca poate, (Sâmbătă, 23 februarie 2019, 11:11)

      Namaste [utilizator] i-a raspuns lui nistor.p

      nu fiindca "putinist"...
    • -4 (18 voturi)    
      Încearcă și pe la alte mese (Sâmbătă, 23 februarie 2019, 16:00)

      Amerlocu [utilizator] i-a raspuns lui nistor.p

      Altceva mai inteligent n-ai găsit?

      Proprietarii de terenuri ce nu vor să le fie cumpărate fâșii de terenuri de către stat ca să se construiascp zidul pot să conteste decizia în instanță. Atunci când Bush a început zidul în 2006 se apunea că vor fi mii de procese. N-a fost niciunul. Motivul e simplu/: propietarii de la frontieră sunt cei mai afectați de trecerile illegale de frontieră. Sunt forțați să doarmă cu arma la cap și să organizeze patrule de voluntari care să-i vâneze pe bandiții mexicani.
      • +5 (11 voturi)    
        Asta e adevarul sau ai vazut la Fox News? (Duminică, 24 februarie 2019, 9:30)

        bestol [utilizator] i-a raspuns lui Amerlocu

        Sondajele arata ca texanii se opun construirii zidului si cred ca politica separarii copiilor de parinti la granita incalca drepturile omului
        https://poll.qu.edu/texas/release-detail?ReleaseID=2560

        Will Hurd, republicanul care reprezinta statul Texas a carui granita acopera 800 de mile de granita cu Mexic se opune construirii zidului si declara ca proprietarii de terenuri nu vor rechizitionarea terenurilor de catre stat pentru constructia zidului.
        https://www.businessinsider.com/gop-rep-will-hurd-represents-more-of-the-border-than-anyone-else-and-opposes-trumps-wall-2019-1

        Trump e contrazis de datele oficiale, infractionalitatea e in scadere de peste 20 de ani in El Paso si dupa constructia unui gard chiar a crescut un pic. Deci gardurile, zidurile nu rezolva nimic si o recunosc chiar cei care traiesc la granita si cei care ii reprezinta.
        https://www.vox.com/2019/2/12/18221827/trump-fbi-data-border-fence-el-paso
        • -2 (8 voturi)    
          Da, da... (Duminică, 24 februarie 2019, 14:01)

          Amerlocu [utilizator] i-a raspuns lui bestol

          Astea-s ca sondajele de la A3 care-ți spun că primncipala gtijă sa românilor e suferința PSD-ilor din temnițele statului paralel și că dacă nu se dă imediat ukazul amnistierii și grațierii țara intră în implozie. Sau ca gargara lui Merkel din 2015 că le aduce nemților din Siria și Afganistan numai doctori, ingineri și savanți în energii regenerabile ce le vor plăti pensiile nemților pe generații de acum înainte :)

          Tocmai că porțiunile de zid construite în deceniul trecut la El Paso și San Diego sunt cele mai bune argumente în favoarea zidului de frontieră. El Paso cel puțin era prin 2003-2004 ca o zonă de război. Acum bandele mexicane se luptă exclusiv pe malul sudic al râului. Soția mea e din El Paso și mergem adeasea acolo. Așa că chiar e momentul să mai încerci pe la alte mese.

          Tot ce-i trebuie cuiva pentru a-și imagina că o casă fără pereți și usă e mai sigură ca una care le are e un creieraș cât aluna.
          • +2 (6 voturi)    
            Argumente zero (Duminică, 24 februarie 2019, 16:44)

            bestol [utilizator] i-a raspuns lui Amerlocu

            Doar vorbarie goala rupta de realitate. Cineva sa le explice trumptarzilor cum patrund drogurile in puscarii, care prin definitie sunt numai ziduri peste ziduri.
            • -1 (3 voturi)    
              Logică 0 (Duminică, 24 februarie 2019, 23:29)

              Amerlocu [utilizator] i-a raspuns lui bestol

              Adicp după mintea ta o frontieră liositp de orice obstacole e mai gtru de recut ca una zidită. După „logica” asta ar trebui să ai cearșaf în loc de ușă.
              • 0 (2 voturi)    
                Granita e protejata (Luni, 25 februarie 2019, 8:54)

                bestol [utilizator] i-a raspuns lui Amerlocu

                Drogurile nu trec peste granita pentru ca nu sunt ziduri, imigratia e in scadere, imigrantii comit mai putine infractiuni ca americanii, noi ziduri=risipa de bani.

                Dar un trumptard e imun la logica si argumente, el vrea doar zidul pentru ca asa i-a zis lui Trump ca e bine. Si Trump e Dumnezeu.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version