Un seism cu magnitudinea 7,5 a lovit vineri estul Ecuadorului aproape de granița cu Peru, a anunțat Serviciul geologic american, relatează AFP.

Cutremur EcuadorFoto: Captura Google

Cutremurul a avut loc la 17 kilometri de orașul Montalvo, la o adâncime de 132 de kilometri, a adăugat Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite.

Cele mai multe dintre cutremurele majore înregistrate în America de Sud au avut loc la o adâncime inferioară sau egală cu 70 de kilometri.

Nu a fost înregistrată nicio victimă sau prejudiciu material, au spus autoritățile ecuadoriene.