Aproximativ 2.000 de persoane, cei mai mulți fiind civili și familiile militanților Stat Islamic, au fost evacuate miercuri din ultima enclavă controlată de grupul terorist în estul Siriei, a informat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, relatează Mediafax citând site-ul agenției Dpa.

Razboi in SiriaFoto: Captura YouTube

Potrivit Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, printre persoanele evacuate se află de asemenea 150 de militanți Stat Islamic, de naționalitate siriană, irakiană, dar și altele.

Observatorul a adăugat că aproximativ 200 de civili se află încă în regiune și cel mai probabil vor fi evacuați joi.

Un convoi format din zeci de camioane care transportă civilii evacuați din enclava Baghouz controlată de gruparea extremistă Stat Islamic au părăsit regiunea din estul Siriei, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al Forțelor Democratice Siriene (SDF).