Vladimir Putin amenințat miercuri că Rusia va amplasa rachete capabile sa atace nu doar țările unde se află amenințări la adresa sa, ci și "teritoriile unde se află centrele de decizie" ale acestor amenințări, ca răspuns la instalarea de noi sisteme americane în Europa, scrie AFP.

Vladimir PutinFoto: kremlin.ru

"Vreau să o spun clar și deschis: Rusia va fi constrânsă să amplaseze armament care va putea fi folosit nu doar împotriva teritoriilor de unde poate proveni o amenințare directă, dar și împotriva teritoriilor unde se află centrele de decizie de folosire a rachetelor care ne amenință", a spus președintele rus, în discursul susținut în fața Parlamentului.

Vladimir Putin a afirmat, potrivit agenției Tass, că "sunt mulți din elita care conduce în Statele Unite și care sunt fascinați excesiv de ideea exclusivității lor și a superiorității față de restul lumii".

"Este evident dreptul lor să gândească în acest fel. Dar pot face calculele? Fără îndoială că pot. Așa că să îi lăsăm să calculeze raza și viteza sistemelor noastre avansate de arme", a continuat acesta.

"Acesta este singurul lucru pe care îl cerem - să efectueze întâi aceste calcule și după aceea să ia deciziile, care pot naște amenințări în plus pentru țara noastră și cu siguranță vor atrage măsuri de răspuns din partea Rusiei", a mai spus Putin.

Vladimir Putin a acuzat din nou Statele Unite că, prin "amplasarea în România și Polonia de lansatoare capabile să utilizeze rachete de croazieră Tomahawk”, au "încălcat direct și flagrant cerințele Tratatului" Forțelor nucleare intermediare.