Un funcționar european a fost condamnat luni la patru ani de închisoare pentru că a violat o colaboratoare în 2015 în sediul Comisiei Europene de la Bruxelles, relatează AFP.

Comisia EuropeanaFoto: Hotnews

Directorul, de naționalitate estoniană, născut în 1967, are la dispoziție o lună pentru a contesta decizia în primă instanță a tribunalului din capitala belgiană.

”Va fi făcut un apel”, a spus marți avocatul său, Damien Holzapfel, pentru AFP.

”El spune că victima a consimțit, dar după motivare, tribunalul consideră că acest consimțământ nu există”, a spus Luc Hennart, președintele tribunalului francofon de primă instanţă din Bruxelles.

Faptele au avut loc în septembrie 2015 cu ocazia unei petreceri organizate pentru ”motivarea colaboratorilor să participe la un nou proiect profesional și pentru celebrarea nașterii fiicei sale”, însă situația a degenerat, a spus Hannert.

Victima, cu 20 de ani mai tânără decât agresorul său, a lucrat în același departament ca jurist, în subordinea atacatorului, o circumstanță recunoscută ca agravantă.

Inculpatul trebuie să plătească 30.000 de euro pentru prejudiciu moral și 5,000 de euro partenerului acesteia.

De asemenea, acesta are o interdicție de a își exercita drepturile civile pentru 5 ani.

În Belgia, violul este ”orice act de penetrare sexuală de orice natură sau prin orice mijloc comis față de o persoană care nu și-a dat consimțământul”.

Oficialul inculpat, Margus R., care a fost prezent la audieri, a fost directorul Direcției generale de Mobilitate și Transport a Comisiei.

El a fost suspendat de la incident, care a fost raportat Comisiei.