SUA: 16 state contestă în justiţie starea de urgență decretată de Trump pentru construcția zidului de la frontiera cu Mexic

de A.Z.     HotNews.ro
Marţi, 19 februarie 2019, 6:54 Actualitate | Internaţional


Granita Mexic-SUA
Foto: pixabay.com
În total, 16 state americane, conduse de California, au depus un recurs în justiţie luni la San Francisco împotriva administraţiei preşedintelui Donald Trump pentru decizia sa de a decreta urgenţa naţională cu scopul de a construi un zid la frontiera cu Mexicul, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Plângerea, depusă în faţa unui tribunal federal din California, consideră că ordonanţa preşedintelui încalcă două dispoziţii constituţionale, una definind procedurile legislative, iar cealaltă atribuind Congresului ultimul cuvânt în ce priveşte finanţarea publică.

"Îl dăm în judecată pe președintele Trump pentru a-l împiedica să jefuiască în mod unilateral fondurile contribuabililor care au fost alocate în mod legal de Congres pentru cetățenii statelor noastre. Pentru majoritatea dintre noi, funcția prezidențială nu este un loc pentru teatru", a adăugat Xavier Becerra, potrivit Mediafax.

Guvernatorul Gavin Newsom din California a calificat decizia președintelui drept "teatru politic", în timp ce procurorul general al statului New York, Letiția James, a promis că va "lupta cu orice instrument legal pe care îl are la dispoziție".

Alături de California, alte state care s-au coalizat împotriva deciziei de decretare de stare de urgență sunt Colorado, Connecticut, Delaware, Hawaii, Illinois, Maine, Maryland, Minnesota, Nevada, New Jersey, New Mexico, New York, Oregon, Virginia și Michigan.

Aceste state susțin că decizia președintelui Trump de a deturna fondurile de urgență pentru a finanța construcția zidului le-ar costa milioane de dolari, lucru ce ar afecta economiile lor.

















3727 vizualizari

  • -6 (44 voturi)    
    propaganda globalista in presa romaneasca (Marţi, 19 februarie 2019, 8:10)

    Razvan_M [utilizator]

    Statele Unite au o granita de sud, cu Mexicul, extrem de poroasa, prin care trec zilnic, ilegal, mii de oameni. Printre astia sunt numerosi traficanti de persoane si de droguri, criminali. Pentru mentinerea acestui trafic exista retele specializate care creeaza un mediu corupt si extrem de periculos in statele de granita, atat in Mexic, cat si in State. Banii pusi in joc sunt de ordinul a zeci de miliarde $ anual. Miza este extrem de mare.

    Ce fac democratii / socialistii / comunistii americani in atare situatie? Spun, pe scurt: "sa dam drumul refugiatilor sa intre liberi in State si sa desfiintam granitele"! Iar proletarii din toate tarile, uniti in cuget si-n simtiri cu tovarasii din State, aplauda prin articole de presa prietenoase aceste metode tovarasesti de distrugere a inamicului capitalist.
    • +10 (30 voturi)    
      Propaganda si victimele ei (Marţi, 19 februarie 2019, 9:07)

      arap [utilizator] i-a raspuns lui Razvan_M

      Nu exista o criza la granita cu Mexic. Este o fabulatie, un false flag. De ani de zile imigratia e in scadere si cei mai multi "ilegali" nu patrund ilegal in SUA, sunt cei care vin legal si raman dupa ce le expira viza.

      Majoritatea vin sa munceasca, au joburi pe care americanii le refuza, aduc astfel un beneficiu economiei americane. Sunt mai multi infractori americani decat cei din randul imigrantilor. Narcoticele nu patrund in tara prin zonele unde nu exista ziduri, ci sunt aduse prin check point-urile de trecere e frontierei ascunse in mijloacele de transport.

      Ridicarea unui zid nu rezolva nici una din chestinile de mai sus. Donald Trump incalca Constitutia prin declararea starii de urgenta in lipsa unei urgente. Deturneaza fonduri rezervate pentru situatiile de urgenta, calamitati naturale, razboi, pentru a finanta un proiect inutil care nu reprezinta o urgenta si nu rezolva nimic. Este un act iresponsabil si o mintire a electoratului caruia i-a promis ca Mexic va plati pentru zid.

      Este un abuz de putere pe care in trecut il denunta atat el cat si republicanii cand presedintele Obama dorea sa rezolve problema imigratiei prin astfel de metode.

      Democratii nu sunt comunisti, astfel de calificari denota crasa ignoranta asupra politicii americane. Nici nu sunt pentru granite deschise sau imigratie necontrolata, astfel de minciuni sunt raspandite de Trump in incercarea de a-si calomnia opozantii. Este un individ iresponsabil care a otravit atmosfera politica americana prin discursuri inflamatoare pline de ura. A descris imigrantii ca niste criminali si violatori, ce diferenta fata de Reagan care-i considera un atu al societatii americane.

      Multe dintre masurile sale au fost blocate in Justitie, la fel se va intampla si acum.
      • -8 (22 voturi)    
        Ei nu mai spune ?! (Marţi, 19 februarie 2019, 10:08)

        Idealistu [utilizator] i-a raspuns lui arap

        Chiar pe bune, nu e nicio criza ! Du-te matale la granita, poate te alegi cu niste gloante sau un cutit de la imigrantii pasnici.
        • -2 (2 voturi)    
          Dar USA are...50 de State! (Marţi, 19 februarie 2019, 19:05)

          Joseph18 [utilizator] i-a raspuns lui Idealistu

          @Idealistul
          Deoarece sunteti 'Idealist' va voi oferi partea BUNA a problemei descrisa in acest articol.

          Faptul ca NUMAI 16 State contesta 'Starea de Urgenta' - declarat de Presedintele USA - aceasta inseamna ca exista 34 de Statele Americane care SPRIJINA initiative lui Tump, ceea ce inseamna o APROBARE de 68% pentru a se construi ZIDUL!

          Cei NE-idealisti, pot verifica aici nr. de State:

          https://ro.wikipedia.org/wiki/Stat_al_Statelor_Unite_ale_Americii
          • +2 (2 voturi)    
            Formidabil (Marţi, 19 februarie 2019, 20:50)

            aramos [utilizator] i-a raspuns lui Joseph18

            Unde mai pui ca in lume sunt 200 de state si nici unul nu contesta starea de urgenta, asta inseamna 100% aprobare planetara.
            • 0 (0 voturi)    
              !?! (Miercuri, 20 februarie 2019, 11:10)

              Joseph18 [utilizator] i-a raspuns lui aramos

              Va respect imposibilitatea de a intelege,

              Desigur, punctul Dv de vedere va intruni o mare majoritate la ONU [ca si pe acest Forum] unde cele mai multe state State se vor identifica cu idea pe care o etalati.

              Asta NU inseamna ca cei care critica USA [aceasta fiind situatia si inainte de Trump] nu-si doresc investitiile si tehnologia americana,

              Incercati sa intelegeti, inainte de a va uita la acest gen de filmulete 'vechi' [din 2007]

              https://www.youtube.com/watch?v=92myDzAFgU4

              Merita sa priviti lumea panoramic!
      • -3 (13 voturi)    
        Gresit (Marţi, 19 februarie 2019, 10:34)

        xan [utilizator] i-a raspuns lui arap

        Cei care vin legal si raman dupa ce le expira viza sunt 42%. Ceilalti, adica majoritatea. trec granita ilegal.
        • +7 (11 voturi)    
          altu (Marţi, 19 februarie 2019, 11:15)

          sprite [utilizator] i-a raspuns lui xan

          tara te vrea prost mestere, cu cat mai prost cu atat mai multe voturi pentru portocaliu. Ia de aici

          https://www.npr.org/2019/01/16/686056668/for-seventh-consecutive-year-visa-overstays-exceeded-illegal-border-crossings
  • -2 (40 voturi)    
    Batalia judiciara a fost deja luata in calcul (Marţi, 19 februarie 2019, 8:26)

    animatron [utilizator]

    Ambele tabere se asteptau la recursuri prin tribunale, vor fi decizii de suspendare, anulari ale acestora si pana la urma se va ajunge la Curtea Suprema.

    Legea din 1976 nu pune nici o limita la capacitatea presedintelui USA de a aprecia singur ce este o "urgenta nationala".

    A fost folosita de Jimmy Carter (democrat), George W.Bush (republican), Barack Obama (democrat).

    Gherila judiciara care va tine tot anul acesta va fi un bun combustibil de campanie electorala pt ambele partide.

    Analistii americani, de la CNN si NYTimes (pro-democrate) pana la Fox (pro-republican) sunt convinsi ca aceasta controversa va mobiliza baza electorala pro-Trump dar si pe cea democrata care inclina spre extrema-stanga.

    Stanga care-si spune "socialista", din ce in ce mai influenta in Partidul Democrat (senatorul Bernie Sanders si deputata Alexandra Octavio-Cortez s-a declarat "socialisti democrati"), e isterizata de ideea acestei bariere/zid/gard care sa diminueze imigratia ilegala de la frontiera cu Mexicul.

    In acest moment doar 30% din frontiera e dotata cu o bariera cat de cat eficienta, iar Opozitia democrata era de acord sa ofere bani pentru inca 90km, mai putin de un sfert din necesar.

    Partidul Democrat se teme ca realizarea promisiunii electorale a dlui Trump i-ar asigura acestuia un succes popular ce i-ar putea aduce victoria pt un al doilea mandat.

    Cum ancheta numita "Rusiagate" nu da nici un semn concret si se pare ca raportul final va fi unul pozitiv pt dl Trump, ramane "scandalul" zidului care sa fie folosit in campanie.

    Cota de popularitate a dlui Trump ramane una dintre cele mai inalte pentru un sef de stat in functie intr-o tara occidentala.

    The Rasmussen Reports daily Presidential Tracking Poll for Monday shows that 50% of Likely U.S. Voters approve of President Trump’s job performance. Forty-nine percent (49%) disapprove.

    Institutul Rasmussen e singurul care face o masurare zilnica a cotei respective. De altfel a anticipat corect alegerea dlui Trump.
    • +10 (26 voturi)    
      wishful thinking (Marţi, 19 februarie 2019, 9:43)

      bestol [utilizator] i-a raspuns lui animatron

      Energizarea bazei de partid s-a produs la midterms. Trump s-a implicat pana la plasele intr-o campanie de demonizare a imigrantilor si a trimis armata la granita. A fost sustinut de Fox News printr-o manevra clasica de propaganda in care caravana de migranti era descrisa ca o amenintare pentru SUA, plina de teroristi, asasini MS-13, bolnavi care vor raspandi boli, bande de raufacatori si traficanti de droguri. Rezultatul? Democratii i-au zdrobit pe republicani preluand conducerea Camerei Reprezentantilor.

      60% dntre americani se opun constructiei zidului si 80% vor acordarea cetateniei pentru imigrantii ilegali
      https://news.gallup.com/poll/246455/solid-majority-opposes-new-construction-border-wall.aspx

      66% dintre americani se opun declararii starii de urgenta
      https://www.cbsnews.com/news/cbs-news-poll-most-americans-oppose-trump-declaring-national-emergency-for-wall/

      Trump nu a depasit niciodata 50% popularitate, Rasmussen este singura casa de sondaj care arata scoruri favorabile pentru presedinte, un bias observat de multa vreme, toate celelalte arata scoruri mult mai mici. Rasmussen a prezis ca republicanii castiga la midterms si au esuat lamentabil.
    • -1 (7 voturi)    
      Exact (Marţi, 19 februarie 2019, 15:38)

      Setalcott [utilizator] i-a raspuns lui animatron

      o analiza mai obiectiva decat e in stare toata presa
  • +12 (24 voturi)    
    Acum 30 de ani (Marţi, 19 februarie 2019, 8:40)

    searcher8206 [utilizator]

    "Mr Gorbachev, tear down this wall!"

    Mexicanii aia nu se duc in america neinvitati de americani. Destructurarea retelelor ar trebui sa vina din interiorul SUA
    • +7 (13 voturi)    
      Reagan prin anii '80 (Marţi, 19 februarie 2019, 11:18)

      sprite [utilizator] i-a raspuns lui searcher8206

      Illegal immigrants in considerable numbers have become productive members of our society and are a basic part of our work force. Those who have established equities in the United States should be recognized and accorded legal status

      Trump acum
      These aren't people. These are animals
      • -2 (8 voturi)    
        Asta e rezultatul fake newsului. (Marţi, 19 februarie 2019, 15:36)

        Setalcott [utilizator] i-a raspuns lui sprite

        Un citat e despre illegal immigrants, altul despre M13, dar CNN si NYT ti-au spus ca e acelasi subiect
        • +2 (4 voturi)    
          Sigur ca da (Marţi, 19 februarie 2019, 18:57)

          sprite [utilizator] i-a raspuns lui Setalcott

          When Mexico sends its people, they're not sending their best.
          Alt citat scos din context de presa dusmanoasa. Toti au ceva cu Donnie, presa, democratii, FBI, Soros.
  • +8 (28 voturi)    
    zidul nu se va construi (Marţi, 19 februarie 2019, 9:52)

    bestol [utilizator]

    Nu exista o majoritate populara sau politica pentru acest zid. Trump a avut 2 ani majoritate si nu a reusit, oare cum crede el ca va reusi acum cand a pierdut Camera Reprezentantilor? Declararea starii de urgenta e un gest disperat care nu mai convinge pe nimeni, nici macar pe fostii sai sustinatori. Ann Coulter a afirmat recent: "The Only National Emergency Is That Our President Is an Idiot"
    • +10 (14 voturi)    
      Poftim?! (Marţi, 19 februarie 2019, 10:39)

      iliterat_b3-a5-8c-30-58-1f [utilizator] i-a raspuns lui bestol

      "The Only National Emergency Is That Our President Is an Idiot"

      asta este si parerea mea, ca-i un idiot, numai ca poporul american are alat opinie, L-AU VOTAT!

      Cum sa nu fie majoritatea populara? Atunci de ce l-au ales?!
      • +6 (8 voturi)    
        a pierdut votul popular ca presedinte (Marţi, 19 februarie 2019, 12:12)

        bestol [utilizator] i-a raspuns lui iliterat_b3-a5-8c-30-58-1f

        Nu are sustinere populara in privinta zidului.
        https://news.gallup.com/poll/246455/solid-majority-opposes-new-construction-border-wall.aspx
        • -1 (1 vot)    
          POFTIM?!? (Marţi, 19 februarie 2019, 22:20)

          complet_ret [utilizator] i-a raspuns lui bestol

          Nu am citit decat tiltlul linkului, dar imi este de ajuns!

          Cum vine asta?
          Nu tocmai DE ACEEA l-a ales poporul american, pt ca a promis ca va face zid ca sa nu mai intre mexiacanii la ei?!?!

          Ca si cum un sondaj ar fi zis in 1934 ca nemitii sunt IMPOTRIVA lagarelor de exterminare - paoi tocmai de aia l-au votat pe Hitler, pentu ca a promis ca o sa ii elimine pe ne-arieni!
  • +8 (22 voturi)    
    Presedintele dat in judecata (Marţi, 19 februarie 2019, 10:23)

    aramos [utilizator]

    E bine ca se obisnuieste cu procesele. Ar fi bine sa viziteze si niste celule pentru a se acomoda mai usor pe viitor.
  • +5 (7 voturi)    
    urmeaza o batalie lunga (Marţi, 19 februarie 2019, 14:40)

    kent8 [utilizator]

    un raport intern al DOJ a avertizat Casa Alba ca sansele de castig sunt minime. Macinat de nesfarsite scandaluri interne si internationale, cu o ancheta judciara impotriva sa si a companiilor sale, cu numeroase investigatii ale democratilor, un esec va fi doar cireasa dupa coliva politica a actualului presedinte


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version