Activiștii brazilieni au ieșit în stradă în cinci orașe din țară după ce un tânăr de culoare și-a pierdut viața după ce a fost imobilizat de un agent de securitate într-un supermarket, informează The Guardian.

Supermarket BraziliaFoto: Captura YouTube

Protestatarii susțin că mișcarea Black Lives Matter a fost redeșteptată de faptul că aproape trei sferturi dintre victimele omuciderilor sunt de culoare.

În afara supermarketului Extra din bogatul cartier Barra da Tijuca din Rio de Janeiro, protestatarii invocă numele lui Pedro Gonzaga, care a murit în urma unui atac de cord joi după ce a fost imobilizat de un agent de securitate. Mai multe proteste au fost înregistrate și în Sao Paolo, Belo Horizonte și Fortaleza.

Gonzaga, în vârstă de 19 ani, a fost imobilizat de Davi Amancio. Înregistrările video arată cum Gonzaga este imobiliat în vreme ce privitorii cer ca acesta să fie eliberat. O femeie strigă: ,,se sufocă”. Acesta a fost dus la spiral în stare de inconștiență, iar la scurt timp a decedat.

La scurt timp după incident, mișcarea Vidas Negras Importam (Black Lives Matter) a început să fie alimentată de hashtaguri pe rețelele de socializare, iar brazilienii au comparat moartea lui Gonzaga cu cea a lui Eric Garner, care a murit după ce poliția din New York l-a imobilizat în 2014.

,,Vrem să vorbim mai mult despre mișcare, societatea trebuie să înțeleagă că nu vom mai tolera rasismul”, spune Rene Silva, unul dintre organizatorii protestelor.