Premierul polonez Mateusz Morawiecki şi-a anulat vizita pe care urma să o efectueze în Israel, s-a aflat duminică de la unul din consilierii săi, care evocă o afirmaţie făcută de şeful executivului israelian Benjamin Netanyahu despre Holocaust şi despre complicitatea unor polonezi, conform Reuters citat de Agerpres.

Mateusz MorawieckiFoto: Agerpres/EPA

Şeful guvernului polonez urma să se deplaseze săptămâna viitoare la Ierusalim, unde va fi organizat un summit reunind ţările Grupului de la Visegrad (Ungaria, Polonia, Republica Cehă şi Slovacia) şi Israelul. Summitul urmează să aibă loc marţi dimineaţă la hotelul King David din Ierusalim.

Polonia va fi reprezentată la acest summit de ministrul de externe Jacek Czaputowicz.

Decizia a fost luată după ce în cursul unei vizite, săptămâna trecută la Varşovia, Netanyahu a declarat presei că "polonezii au cooperat cu naziştii" - o expresie indicând că "unii polonezi" în timpul ocupaţiei germane a Poloniei au luat parte la uciderea evreilor, conform Times of Israel.

Totuşi, unele ziare l-au citat pe premierul israelian că ar fi zis "polonezii", ceea ce ar putea fi considerat ca o acuzaţie împotriva întregii naţiuni poloneze, iar Jerusalem Post l-a citat chiar zicând "naţiunea poloneză".

Biroul de presă al lui Netanyahu a insistat asupra faptului că liderul israelian ar fi fost citat incorect şi că nu i-a incriminat pe toţi polonezii în Holocaust. Ziarul Jerusalem Post, care a publicat-o, a făcut de atunci o corectură.

Site-ul web wpolityce.pl a relatat că, în cursul unei discuţii telefonice duminică, Morawiecki l-a informat pe Netanyahu că nu va participa la summit.

Varşovia refuză să accepte ca Polonia să fie asociată în vreun fel sau altul cu exterminarea evreilor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi consideră că ţara a fost victima naziştilor şi sovieticilor.