Trump cere Europei să primească înapoi sute de combatanți ai Statului Islamic

de M.O.     HotNews.ro
Duminică, 17 februarie 2019, 9:14 Actualitate | Internaţional


Donald Trump
Foto: Flikr
Președintele Donald Trump a spus sâmbătă că Statele Unite cer aliaților europeni să își ia înapoi peste 800 de combatanți ai Statului Islamic, capturați în Siria și să îi judece, relatează Reuters.

”Statele Unite cer Marii Britanii, Germaniei și celorlalți aliați europeni să repatrieze peste 800 de combatanți ISIS care au fost capturați în Siria și să îi judece”, a scris Trump care a subliniat că alternativa nu este una bună, pentru că ”vom fi forțați să îi eliberăm”.

”E timpul ca și alții să își facă treaba pe care sunt capabili să o facă”, a adăugat Trump.

Potrivit lui Trump, ”califatul este gata să cadă” și SUA nu vrea să vadă cum combatanții se infiltrează în Europa.



Mesajul lui Trump vine în contextul în care Forțele Democrate Siriene, susținute de Statele Unite, au preluat sâmbătă controlul asupra ultimei enclave controlate de organizația teroristă Stat Islamic din estul Siriei, au anunțat reprezentanții Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului.

Conform informațiilor publicate de monitorul de război, ultimele sute de militanți islamiști din zonă s-au predat în ultimele două zile. Există posibiltatea ca alți militanți să se ascundă încă în tunelurile subterane din zonă.

La operațiunea din enclava Baghouz, situată la est de Eufrat, în apropierea graniței cu Irak, au participat și forțele aeriene americane, care au efectuat o serie de atacuri aeriene în ultimele două zile.




















11413 vizualizari

  • -12 (58 voturi)    
    inapoi (Duminică, 17 februarie 2019, 9:37)

    gpavel [utilizator]

    de ce nu-i primeste in statele unite,doar ei au pornit un razboi "castigat"initial cu bani mita pentru sefii armatelor invinse,au instaurat administratii incapabile si corupte care au provocat aparitia miscarii statul islamic!
    • +12 (40 voturi)    
      Pentru că aceștia sunt cetățeni ai Marii Britanii (Duminică, 17 februarie 2019, 11:30)

      BlaBla1234 [utilizator] i-a raspuns lui gpavel

      Franței, Germaniei ... Dacă i-ar lua SUA și închide la Guantanamo Bay aceste state ar urla că SUA le încalcă drepturile
  • +22 (50 voturi)    
    E bine ca Trump (Duminică, 17 februarie 2019, 9:52)

    Rahan5 [utilizator]

    sa nu mai vorbesca in numele Luptatorilor Kurzi din Siria. E clar ca e vorba de prizonierii capturati recent la ocuparea de catre kurzi a ultimelor localitati detinute de Statul Islamic de la Est de Eufrat.
    Nu Armata SUA a capturat efectiv prizonierii, ci Luptatorii Kurzi care sunt mult mai multi si reprezinta grosul infanteriei. Deci prizonierii apartin Luptatorilor Kurzi si nu Armatei SUA.
    Cetatenii europeni luptatori in Orientul Mijlociu trebuie sa fie judecati si condamnati acolo unde au facut faptele.
    Prizonierii ISIS obisnuiti pot fi condamnati de catre kurzi la reconstructia localitatilor de la est de Eufrat.
    In functie de ,,vechimea in serviciu" / fapte facute pentru ISIS pot sa ia 1-3-7 ani de munca fortata.
    • +6 (32 voturi)    
      trump (Duminică, 17 februarie 2019, 11:43)

      nahir [utilizator] i-a raspuns lui Rahan5

      e un șantajist ordinar. Nu are pic de tact diplomatic.
      Toată durerea lui stă în exportul gazelor de șist în Europa, amenințarea lui că va trebui să dea drumul teroriștilor ISIS de origini europene fiind foarte străvezie.
      La fel procedează și cu mașinile germane, la fel a procedat cu gardul de la granița cu Mexicul.
      Șantaj ordinar.
      • +2 (8 voturi)    
        Evident (Duminică, 17 februarie 2019, 13:18)

        sprite [utilizator] i-a raspuns lui nahir

        asa face de cand a ajuns presedinte. Sa nu uitam, cu sprijinul lui Putin. Arunca in aer ordinea internationala, rupe tratate, ameninta aliatii, lauda Rusia, pe Kim Jong-Un, intr-un cuvant face pe placul Rusiei.
      • -5 (7 voturi)    
        Matale esti "baiatu" lu Putin ? (Duminică, 17 februarie 2019, 13:30)

        Idealistu [utilizator] i-a raspuns lui nahir

        sau "baitu" lu ISIS ? La fel de pericolusi si de dusi.
    • +5 (7 voturi)    
      corect, ar trebui judecati si executati (Duminică, 17 februarie 2019, 13:07)

      kkciosuldelahamangia [utilizator] i-a raspuns lui Rahan5

      in Siria.
      chestiunea e graitoare pt. standardul dublu pe care il aplica de multe ori SUA, EU cat si marile puteri. pt. tragediile din 2001, SUA l-au cautat si ucis pe criminal, a meritat. de aceea cred ca statele membre SUA, U.E. sau altele, ar trebui sa-si extradeze fostii criminali din Siria autoritatilor siriene, nu sa-i repatrieze.
  • -19 (51 voturi)    
    take back (Duminică, 17 februarie 2019, 9:54)

    Mazeta [utilizator]

    Mi se pare normal ca teroriștii ISIS să revină în țările din care au plecat. Sunt antrenați, periculoși și, cine știe, utili.
    • +20 (40 voturi)    
      Utili pentru PSD ! (Duminică, 17 februarie 2019, 10:45)

      democtrates [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

      Eu nu inteleg de ce anumiti "postaci" de serviciu sunt lasati sa posteze. Efectiv se denatureaza subiectul(sau chiar asta vor?). Du-te fa un dus si pupa-l peTrump in c*r.
      • -18 (36 voturi)    
        comentariu util? (Duminică, 17 februarie 2019, 11:16)

        kingdavidhotel(banat pentru adevar?) [utilizator] i-a raspuns lui democtrates

        Nici eu nu inteleg de ce anumiti "postaci" sunt lasati sa posteze impotriva PSD oriare ar fi subiectul! Si sa atace la persoana ca argument!

        De fapt inteleg...
        • +17 (31 voturi)    
          Nu înțelegi deoarece ești încet la minte. (Duminică, 17 februarie 2019, 11:58)

          prec [utilizator] i-a raspuns lui kingdavidhotel(banat pentru adevar?)

          Adică un pesedos sadea.
          • +1 (5 voturi)    
            atacul la persoana e raspunsul standard? (Duminică, 17 februarie 2019, 13:14)

            kingdavidhotel(banat pentru adevar?) [utilizator] i-a raspuns lui prec

            asta spune ceva....
      • -5 (33 voturi)    
        Art. 30 Constituția României (Duminică, 17 februarie 2019, 11:32)

        BlaBla1234 [utilizator] i-a raspuns lui democtrates

        (1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.
        (2) Cenzura de orice fel este interzisă.
        • +22 (28 voturi)    
          Constitutia Romaniei art. 31 (Duminică, 17 februarie 2019, 12:47)

          terex [utilizator] i-a raspuns lui BlaBla1234

          (2) Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal.
          (4) Mijloacele de informare în masă, publice şi private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice.
        • +6 (8 voturi)    
          Corect, dar... (Duminică, 17 februarie 2019, 16:05)

          democtrates [utilizator] i-a raspuns lui BlaBla1234

          Cand tot vorbesti fara argumente si te reclam nu este cenzura. Raspandirea de zvonuri false se pedepseste tot de lege asa ca stai pe curul tau si nu mai comenta. Sunteti postaci platiti, noi ne exprimam doar gandurile, ideile noastre. Si nu uita sufletul meu este liber al tau este vandut Diavolulului.
          In alta ordine de idei:ARTICOLUL 50
          Persoanele cu handicap se bucură de protecţie specială. Se pare ca este prea multa protectie!
          • -1 (7 voturi)    
            Ai vreo dovadă că sunt plătit de către cineva ... (Luni, 18 februarie 2019, 8:40)

            BlaBla1234 [utilizator] i-a raspuns lui democtrates

            Ori vorbești după cum descrii mai sus .... Adică fără argumente?!
            • -1 (1 vot)    
              neah (Luni, 18 februarie 2019, 10:03)

              Point [utilizator] i-a raspuns lui BlaBla1234

              nu te mai supara.vorbesti cu insusi adevarul suprem,lumina curata etc
      • 0 (2 voturi)    
        mai grecule (Luni, 18 februarie 2019, 10:00)

        Point [utilizator] i-a raspuns lui democtrates

        schimba-ti numele.heh,poate ceaucescos.
        macar invata sa-i ''lasi'' si pe altii sa vorbeasca
    • +16 (24 voturi)    
      S-a prabusit o cladire din Sankt Petersburg (Duminică, 17 februarie 2019, 11:39)

      Martinezu [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

      Mazetele sper ca au fost la adapost. In subteran.
  • -16 (36 voturi)    
    Gura prostului adevar graieste! (Duminică, 17 februarie 2019, 10:03)

    alunescu [utilizator]

    Trump le cere "sa ii ia inapoi". Asta nu inseamna cumva ca acei "luptatori ISIS" au fost "trimisi" de catre statele mentionate de Trump? Nu ar fi normal sa ii predea Siriei? Pentru a fi judecati pentru atrocitatile comise pe teritoriu sirian? Pentru ca au macelarit sirieni, nu francezi, nemti sau englezi. Sau e bine sa ne se afle unele lucruri? Asta cu :"vom fi fortati sa ii eliberam" e cea mai tare! Dar cine te "forteaza" asa de tare? Apropo, nu mai sunt "teroristi", sunt "luptatori"!
  • +11 (53 voturi)    
    Fraierii de europeni (Duminică, 17 februarie 2019, 10:10)

    albik [utilizator]

    Buni cand gazduiau inchisorile secrete CIA unde americanii inchideau si torturau pe cine doreau indiferent de locul de provenienta. Buni si atunci cand i-au sprijinit pe americani in Irak, Afganistan, Siria.

    Acum ca americanii se retrag fara sa se consulte cu europenii si ca inchisorile alea au fost desfiintate, brusc Trump nu mai gaseste locuri la Guantanamo pentru teroristi. Si apropo nu a zis acum o luna ca Statul Islamic e terminat, acum a inviat din nou?
    • +6 (44 voturi)    
      Saracul Trump ! (Duminică, 17 februarie 2019, 10:50)

      democtrates [utilizator] i-a raspuns lui albik

      Habar nu are (inca) cat de putin va sta la Casa Alba. Acest om cu aberatiile lui poate distruge lumea, multi nu-si dau seama dar asta este adevarul. Pentru un nenorocit de zid este in stare sa declare Stare de urgenta nationala, pe cand a colaborat cu Putin la alegeri era normal.
      Oricum atat de putin stim despre legaturile intre cei doi + China, incat vedem doar partea de sus al Aisbergului. Ce va fi vom afla curand.
      • -2 (44 voturi)    
        De ce zidul este nenorocit??? (Duminică, 17 februarie 2019, 11:11)

        prec [utilizator] i-a raspuns lui democtrates

        Așa a considerat el că se poate stopa invazia hispanicilor, așa a fost votat, omul își ține cuvântul. Este greu pentru regățeni să înțeleagă noțiunea de „parolist”.
        • +8 (32 voturi)    
          Pentru ca (Duminică, 17 februarie 2019, 11:56)

          enache22 [utilizator] i-a raspuns lui prec

          Imigrantia e in scadere, majoritatea imigrantilor vin legal in tara si raman dupa ce le expira viza, criminalitatea imigrantilor e sub cea a americanilor get-beget si drogurile intra in tara ascunse in camioanele de marfa.

          Zidul e inutil si nu rezolva nimic. Trump nu respecta promisiunea, a zis ca Mexic plateste zidul, acum vrea bani de la contribuabilul american.
          • -2 (8 voturi)    
            Hai nu mai spune ?! (Duminică, 17 februarie 2019, 13:33)

            Idealistu [utilizator] i-a raspuns lui enache22

            Zidul e inutil ? Asa si armata si politia, nu ?
          • -3 (9 voturi)    
            Trump nu a zis nicaieri ca (Duminică, 17 februarie 2019, 16:57)

            Rahan5 [utilizator] i-a raspuns lui enache22

            Mexicul va platii direct cu bani.
            A zis doar : ,,Mexicul o sa plateasca pentru el".
            Metoda de plata poate sa fie (teoretic) si indirect, din taxe vamale.
        • +5 (7 voturi)    
          parolist din parti (Duminică, 17 februarie 2019, 13:24)

          paniri [utilizator] i-a raspuns lui prec

          daca nu tipa ann coulter pe la fox news ca trump e distrus daca nu construieste zidul, nu misca trump un deget. marele negociator nu a fost in stare sa negocieze asa ca a declarat stare de urgenta pt construirea zidului si... ce sa vezi pana si ann coulter a zis ca singura urgenta reala e ca trump e un idiot (hmmm.. oare ce termen am putea folosi pentru aceasta femeie dupa ce a scris cartea "in trump we trust" ? si acum il face idiot :))))) )
        • +2 (6 voturi)    
          Sunt ardelean ! (Duminică, 17 februarie 2019, 16:12)

          democtrates [utilizator] i-a raspuns lui prec

          Ce invazie, vezi sa nu, saracii de americani, mor de foame ca intra mexicanii in tara, din contra este bine.Conform dex : Parolist-Persoană care se ține de cuvânt, care își respectă angajamentul luat, promisiunea făcută. Dar a arunca tara in haos ca eu am o idee fixa nu are nici o legatura cu cuvantul parolist. Si Ceausescu a vrut sa fie parolist la ultimul miting si a patit ceea ce a patit, nu m-as mira nici la Trump.
    • -1 (23 voturi)    
      UE e împotriva Guantanamo Bay ... (Duminică, 17 februarie 2019, 11:35)

      BlaBla1234 [utilizator] i-a raspuns lui albik

      Căci cică încalcă valorile europe ... Oricare ar fi alea ...
  • -1 (49 voturi)    
    O cerere de bun simț (Duminică, 17 februarie 2019, 10:23)

    spirache [utilizator]

    Franța, Belgia, UK, Olanda, Germania si scandinavii ar da dovada de o oarecare responsabilitate sa isi ia deșeurile de acolo, cărora cu atâta benevolență le au acordat cetatenia, spre deosebire de ostilitatea aratata romanilor pașnici. Să ii ia, sa ii judece, sa ii condamne la ani de închisoare pentru că ăștia au ucis, au decapitat, au incendiat oameni de vii. De reabilitat, probabil nu vor reuși. Shamima Begum vroia, cu naturalețe si fara urmă de regret, să revină în UK să primească ajutoare sociale si casa. Deci, sa si i ia ai sa se spele pe cap cu ei, că sub oblăduirea neonaziștilor, au crescut acești " luptători pentru Pace".
    • -1 (19 voturi)    
      superdesert@yahoo.com (Duminică, 17 februarie 2019, 10:33)

      spirache [utilizator] i-a raspuns lui spirache

      *neomarxisti
  • +2 (48 voturi)    
    Probabil (Duminică, 17 februarie 2019, 10:25)

    UpNext [utilizator]

    UE vor executa fara cracnire, ordinele Jandarmului Mondial. E cam prea pe fata, diplomatii SUA (cati si daca or mai fi), puteau sa utilizeze solutii si modalitati de comunicare diplomatice.


    E totusi straniu ca reprezentantii UE nu reactioneaza minimal la acest comportament grobian, de stapan fata de slugi, comportament care tine de ceva timp.
    • -3 (43 voturi)    
      Atata vreme cat Jindarul Mondial (Duminică, 17 februarie 2019, 10:31)

      Dalinar [utilizator] i-a raspuns lui UpNext

      A scos Europa din rahat in al doilea Mondial si nu I-a lasat pe rusi sa ajunga la Gibraltar....si mai e si grosul NATO, e OK.
      Deocamdata am vazut ca Europa se straduie sa fenteze sanctiunile Iranului, e prietena la catarama cu Phutin…..
      • +9 (31 voturi)    
        Ochelari de cal (Duminică, 17 februarie 2019, 11:11)

        gladex [utilizator] i-a raspuns lui Dalinar

        Europa se chinuie sa salveze tratatul cu Iranul care garanteaza eliminarea programului nuclear iranian, tratat pe care Trump l-a facut praf. Europa a impus sanctiuni Rusiei Trump elimina sanctiunile impotriva oligarhilor lui Putin.

        http://fortune.com/2019/01/28/trump-russia-sanctions-deripaska-putin/
        • -4 (18 voturi)    
          Franța și Germania se chinuie să-l salveze pentru (Duminică, 17 februarie 2019, 11:43)

          BlaBla1234 [utilizator] i-a raspuns lui gladex

          În Iran, iar dacă tratatul pică pierd bani ...
          • +3 (3 voturi)    
            Daca pica si SUA pierde bani (Duminică, 17 februarie 2019, 13:15)

            sprite [utilizator] i-a raspuns lui BlaBla1234

            dar lumea intreaga pierde siguranta.
            • 0 (0 voturi)    
              Pentru SUA deja a picat acordul cu Iranul ... (Luni, 18 februarie 2019, 12:23)

              BlaBla1234 [utilizator] i-a raspuns lui sprite

              Europenii încearcă doar să-şi protejeze investiţiile făcute în Iran de sancţiunile impuse de la Washington ...
        • -4 (26 voturi)    
          aiurea (Duminică, 17 februarie 2019, 12:21)

          Ipse1954 [utilizator] i-a raspuns lui gladex

          cumva americanii fac conducta Northstream2, ei cumpara gaz de la rusii, ei ii numesc pe rusi parteneri? cam defecta gindirea ta. europa vrea sa salvez tratatul vu Iranul,? europa vrea sa salveze afacerile lor cu iranul. care sanctiuni impuse de europa rusiei, enumera 2 ca sa te cred
          • +4 (6 voturi)    
            Acordul cu Iranul e despre armele nucleare (Duminică, 17 februarie 2019, 13:13)

            sprite [utilizator] i-a raspuns lui Ipse1954

            nu are legatura cu schimburile economice. Oranjutanul a scos SUA din acord doar din invidie ca Obama a semnat acordul. Are nevoie de un tap ispasitor in regiune pentru a acoperi scandalurile domestice.

            A facut o alianta cu coruptul Netanyahu care a blocat procesul de pace si cu printul criminal al Arabiei Saudite, tara care este o dictatura si sponsorizeaza islamul fundamentalist.

            Liderii politici din Europa actioneaza cu luciditate, mentinand un acord care face lumea mai sigura, nebunul de la Casa Alba ia decizii impotriva securitatii SUA si a lumii intregi.
            • +4 (4 voturi)    
              Joe Biden peste weekend (Luni, 18 februarie 2019, 7:01)

              John M. [utilizator] i-a raspuns lui sprite

              a ajuns sa declare "ne vrem tara inapoi", ca romanii cand l-au votat pe Iohannis in loc de Ponta. A mai spus ca se gandeste serios sa candideze in 2020.
          • +2 (4 voturi)    
            Acordul cu Iranul e despre armele nucleare (Duminică, 17 februarie 2019, 18:12)

            sprite [utilizator] i-a raspuns lui Ipse1954

            nu are legatura cu schimburile economice. Oranjutanul a scos SUA din acord doar din invidie ca Obama a semnat acordul. Are nevoie de un tap ispasitor in regiune pentru a acoperi scandalurile domestice.

            A facut o alianta cu coruptul Netanyahu care a blocat procesul de pace si cu printul criminal al Arabiei Saudite, tara care este o dictatura si sponsorizeaza islamul fundamentalist.

            Liderii politici din Europa actioneaza cu luciditate, mentinand un acord care face lumea mai sigura, nebunul de la Casa Alba ia decizii impotriva securitatii SUA si a lumii intregi.
        • -2 (24 voturi)    
          tratatul cu Iranul e o porcarie... (Duminică, 17 februarie 2019, 12:56)

          jondo [utilizator] i-a raspuns lui gladex

          ...fortata de Hussein Obama pe final de mandat, sa nu-si dezminta imaginea de mare pacifist.

          In spatele lui sunt toate ingredientele care permit inarmarea nucleara a Iranului.
          Adica...se ridica sanctiunile economice cu conditia ca Iranul sa permita inspectii.
          Care inspectii trebuie anuntate cu 3 luni inainte catre consiliul ala de dictatori islamici...si...atentie!, Consiliul trebuie sa-si dea acordul pt inspectie.

          Pai sa tot construiesti arma atomica, dupa care sa ameninti pe toti cum iti vine. Prostii de ghiauri iti dau bani si practic nici nu te controleaza.
          • +4 (12 voturi)    
            Acordul functiona (Duminică, 17 februarie 2019, 18:16)

            sprite [utilizator] i-a raspuns lui jondo

            inspectiile au dovedit ca Iranul respecta toate conditiile impuse. Nu exista nici o dovada care sa sustina contrariul. In schimb cu Coreea de Nord a procedat invers, le-a dat timp sa-si continue programul nuclear si a ignorat rapoartele serviciilor de informatii care l-au avertizat in acest sens. L-a crezut insa pe Putin care i-a spus ca Kim Jong se dezarmeaza.
      • -5 (23 voturi)    
        E clar ca postacii rusi te-au minusat (Duminică, 17 februarie 2019, 11:27)

        Maniu [utilizator] i-a raspuns lui Dalinar

        correction: postacii pro gangsterismul putinist.
    • +1 (19 voturi)    
      Nu sunt de acord ! (Duminică, 17 februarie 2019, 11:01)

      democtrates [utilizator] i-a raspuns lui UpNext

      Discutam acum despre altceva, nu despre politica europeana de acceptare a imigrantilor (economici sau umanitari). Politica UE(in speta Germania a declansat acest val de imigranti) pe undeva este buna,dar cu care multi nu sunt de acord. Desi ideea de baza era foarte buna, respectiv aducerea fortei de munca relativ tanara intr-o Euopa imbatranita deci fara alte resurse de bani pentru pensii. Dar modul de administrare a acestor imigranti este problema, normal Germania a luat partea leului(doctori, ingineri, oameni cu studii), iar restul a fost pasat la celelate tari ceea ce nu este normal. Si atunci ne intrebam cata dreptate au Polonoa, Cehia, Ungaria in acest context.Faptul de a fi teroristi, de a fi judecati mi se pare absurd.(Dementa a la Trump) Oricum acesti imigranti sunt si la noi in tara, sa speram ca sunt pasnici.
      • -1 (7 voturi)    
        pt forta de munca nu inunzi Europa cu salbatici (Duminică, 17 februarie 2019, 13:06)

        jondo [utilizator] i-a raspuns lui democtrates

        ci creezi un program de emigrare cu vize de munca, de tip canadian sau australian, prin ambasadele din toata lumea. eventula mai creezi consulate suplimentare, unde simti ca e un bazin mai serios de recrutare.
        faci reclama, asa cum face Canada.
        "depune dosarul si primesti viza de lucru sau rezidenta in Germania"
        si faci o minima triere dupa competente.

        cati s-au angajat din milionul ala si jumatate de salbatici musulmani care au invadat Germania?
        uite cifre oficiale, scurse in presa: 81% nu au nicio calificare. 400 de mii au intrat pe ajutoare numai in 2016. nu au fost mai multi pt ca nu s-au putut procesa atat de multe dosare atat de rapid.

        https://assets.jungefreiheit.de/2015/10/BA-TOP_3_1_02.pdf

        trebuie sa fii prost sa crezi explicatia asta idioata cu forta de munca.
        • 0 (2 voturi)    
          2 chestii (Luni, 18 februarie 2019, 10:07)

          enache22 [utilizator] i-a raspuns lui jondo

          1. imigrantii nu sunt salbatici
          2. nimeni nu a inundat Europa cu acesti imigranti si nu exista o invazie.

          Asemenea expresii denota o antipatie greu ascunsa bazata pe prejudecati. Sub influenta nefasta a propagandei de neo-naziste unii mai creduli au ajuns sa creada ca refugiatii de razboi sai migrantii economici sunt suboameni demni de dispret. Asa au inceput marile drame ale istoriei, cand fiintele umane au fost demonizate de diverse ideologii.
  • +17 (39 voturi)    
    cine a agitat apele in Orientul Mijlociu? (Duminică, 17 februarie 2019, 10:33)

    bitex [utilizator]

    Cine cauta arme atomice prin desert? Cine a sponsorizat ISIS? Aia sa-i primeasca.
    • +3 (19 voturi)    
      Sa ii primeasca rusii, ca tot s-au dus la Meditera (Duminică, 17 februarie 2019, 11:28)

      Maniu [utilizator] i-a raspuns lui bitex

      na. Si ioropenii se fac ca nu vad, ca inca nu au ajuns mujicii sa le sufle-n ceafa. Dar mai e putzin.
      • +10 (18 voturi)    
        Problema e alta (Duminică, 17 februarie 2019, 11:50)

        enache22 [utilizator] i-a raspuns lui Maniu

        Trump a ordonat SUA retragerea din Siria si Rusia ramane singura stapana acolo.
  • +13 (43 voturi)    
    Trump cere... (Duminică, 17 februarie 2019, 10:41)

    rapidz [utilizator]

    Trump nu e in pozitia de a cere ceva Europei, sa-si vada de burgerii lui.
    • -2 (8 voturi)    
      e ok boss (Duminică, 17 februarie 2019, 13:09)

      jondo [utilizator] i-a raspuns lui rapidz

      poate trump ar trebui sa scoata america din NATO. sa inchida si deveselu, sa retraga soldatii americani de la kogalniceanu.

      oricum coana merkel e deranjata ca nu poate sa faca afaceri cu rusii din cauza dktatului american (cum zicea juncker).

      un nou ribbentrop-molotov ar putea arata cam pe cine se pot baza romanii.
  • +5 (35 voturi)    
    Să-i ia la el în Amerlocia (Duminică, 17 februarie 2019, 11:57)

    prec [utilizator]

    El a zgânărit viespile, acum să se spele el pe cap cu ele.
    • +2 (12 voturi)    
      sunt cetateni americani? (Duminică, 17 februarie 2019, 13:11)

      jondo [utilizator] i-a raspuns lui prec

      sau britanici, germani...europeni?

      cand america i-a bagat la guantanamo pe aia de puneau bombe si retezau gaturi, pacifistii socialisti europeni urlau ca nu e uman sa tratezi asa un terorsit. ca si ala e om...cica...
  • +15 (33 voturi)    
    Trump vrea colaborare doar cand ii convine (Duminică, 17 februarie 2019, 11:57)

    enache22 [utilizator]

    In rest nu da doi bani pe europeni.
  • +7 (31 voturi)    
    Au si americnii burtinul lor. (Duminică, 17 februarie 2019, 12:01)

    ...!?! [utilizator]

    Pe teme de politica externa Tumpuletele e muci insa, observ straduinta republicanului de-a jongla cu maskirovka mai abitir decat mentorul sau, phutinov.
  • -4 (38 voturi)    
    O cerere de bun simt. (Duminică, 17 februarie 2019, 12:02)

    clint [utilizator]

    Un prim pas spre normalitate si spre intelegerea imbecilizarii neomarxiste in care a plonjat Europa cu ai sai lideri si cetateni care isi asuma din ce in ce mai putine lucruri.
  • +10 (22 voturi)    
    Sa recapitulam (Duminică, 17 februarie 2019, 12:46)

    terex [utilizator]

    SUA intervine in Irak motivand ca Saddam sustine terorismul si are arme nucleare. Rezultatul: zero arme si nici o dovada ca sustine terorismul. Efectul: haos in regiune, sute de mii de morti, ia nastere ISIS.

    SUA vrea debarcarea lui Bashar al-Assad. Rezultatul: dicatatorul ramane la putere, haos in regiune, sute de mii de morti, ISIS se extinde. Efectul: Rusia isi consolideaza pozitia in zona.

    Afganistan, aici macar au eliminat alQaeda dar au ramas talibanii la putere. Dupa tot haosul asta Trump isi ia jucariile si pleaca fara sa se consulte cu aliatii sau cu armata.

    Bonus: Arabia Saudita, suniti, a platiti si antrenat teroristi ISIS ca sa contracareze influenta siitilor iranieni. Efectul: Europa sare in aer din cauza atentatelor ISIS. Donald Trump sustine in continuare Arabia Saudita chiar dupa macelarirea unui ziarist la ordinul printului saudit.

    Si acum nici usturoi n-a mancat, nici gura nu-i miroase.
    • -8 (18 voturi)    
      E gresit ce spui. (Duminică, 17 februarie 2019, 17:06)

      Rahan5 [utilizator] i-a raspuns lui terex

      Nu din cauza ca SUA a vrut caderea lui Assad a inceput Razboiul Civil din Siria.
      Arabii alawiti a lui Assad au cautat scandal cu lumanarea.
      In plus Assad si-a gazat proprii cetateni de mai multe ori cu sarin.
      Iar acum Assad a gasit ceea ce a meritat. Dispariatia ,,Siriei Mari" ca stat cum era inainte.
  • +5 (9 voturi)    
    Numai scandaluri (Duminică, 17 februarie 2019, 13:25)

    sprite [utilizator]

    de cand e presedinte numai tampenii a facut. A bagat taxe vamale punand o povara pe importatorii americani, a ajuns sa subventioneze fermierii care nu mai pot exporta in China, a pus in discutie NATO, dstruge politica de mediu, nu mai respecta tratatele semnate, liberatatea comertului i se pare o prostie, denunta presa ca inamic al poporului, vrea relatii bune cu Rusia dar a stricat relatiile cu europenii. Individul e o catastrofa.
  • -4 (16 voturi)    
    atac la baioneta impotriva Americi (Duminică, 17 februarie 2019, 16:48)

    miculescu-rucar [utilizator]

    titluri de pe hn :
    1.Vladimir Putin: Europa nu vrea să găzduiască sisteme balistice americane, dar nu îndrăzneşte să se opună
    2.Angela Merkel face apel la cooperare globală, numește Rusia „un partener”
    • -2 (8 voturi)    
      si (Duminică, 17 februarie 2019, 20:01)

      miculescu-rucar [utilizator] i-a raspuns lui miculescu-rucar

      3.Serghei Lavrov: Puterile europene pierd miliarde de dolari din cauza sancţiunilor impuse Rusiei
      • +4 (8 voturi)    
        Ceea ce inseamna (Duminică, 17 februarie 2019, 22:34)

        UpNext [utilizator] i-a raspuns lui miculescu-rucar

        ca, in politica sa editoariala, HN face (minime) eforturi sa nu fie partizana, adica total pro unei anumite parti si contra alteia. Nu este rau....
        • -1 (1 vot)    
          mda (Luni, 18 februarie 2019, 10:18)

          Point [utilizator] i-a raspuns lui UpNext

          insa putini realizeaza asta.sistemul de voturi,minusurile aparute cu gramada la secunda,promovarea stirilor si a reportajelor ''progresiste'',urmate de valuri de plusuri si comentarii sjw-iste,nu face pe nimeni sa gandesca?
  • 0 (10 voturi)    
    take back... their guys (Duminică, 17 februarie 2019, 23:14)

    John_english [utilizator]

    ...inseamna sa isi ia cetatenii inapoi.

    Adica Trump le-a cerut europenilor sa fie responsabili cu gunoaiele lor.

    Cine a facut traducerea nu prea a inteles sensul in engleza. :)
  • 0 (4 voturi)    
    mda... (Luni, 18 februarie 2019, 8:55)

    liviu_ [utilizator]

    sua o sa aiba mult de tras sa repare ce face idiotu asta!


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version