Sarah Sanders, secretarul de presă al Casei Albe, a fost audiată de Comisia procurorului special Robert Mueller, care anchetează ingerinţele electorale ruse şi presupusele contacte ale echipei de campanie a preşedintelui Donald Trump cu Moscova, relatează Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Preşedintele (Donald Trump - n.red.) m-a îndemnat, aşa cum a făcut cu toată lumea din cadrul Administraţiei, să cooperez în totalitate cu procurorul special. Am fost bucuroasă să discut cu ei", a declarat vineri seară Sarah Sanders, citată de site-ul de ştiri Axios.com.

Donald Trump a minimizat impactul investigaţiilor privind ingerinţele ruse, argumentând că avocaţii săi sunt liniştiţi după ce adjunctul procurorului general Rod Rosenstein a declarat că nu preşedintele este vizat de Comisia Robert Mueller.

Biroul Federal pentru Investigaţii (FBI), Senatul SUA şi Camera Reprezentanţilor anchetează cazul ingerinţelor Rusiei în campania electorală şi presupuse contacte între apropiaţi ai preşedintelui Donald Trump şi oficiali ruşi, iar procurorul special Robert Mueller coordonează investigaţiile. Cel puţin trei membri ai fostei echipe de campanie electorală a preşedintelui Donald Trump - Paul Manafort, Rick Gates, George Papadopolous - au fost inculpaţi în investigaţia din SUA privind ingerinţele Rusiei.

Partidul Democrat din Statele Unite a intentat un proces împotriva Rusiei, echipei de campanie electorală a preşedintelui Donald Trump şi site-ului WikiLeaks, denunţând o presupusă conspiraţie pentru perturbarea scrutinului prezidenţial desfăşurat în SUA în 2016. Comisia pentru Informaţii din Camera Reprezentanţilor a dispus încheierea anchetei privind ingerinţele Rusiei, stabilind că nu au existat acţiuni coordonate ale echipei de campanie a preşedintelui Donald Trump cu Moscova.