Într-o postare pe facebook, Nicușor Dan îi solicită Ministrului Finanțelor, Eugen Teodorovici, să demareze procedurile pentru recuperarea terenului pe care se află Casa Radio. Deputatul spune că investitorul care se află în posesia terenului în acest moment nu și-a respectat obligațiile contractuale iar procedurile de recuperare ar fi trebuit să înceapă încă din 2009.

Nicusor DanFoto: Hotnews

„Ministerul de Finanțe, în calitate de gestionar al proprietăţilor statului român, trebuia să demareze procedurile de recuperare a acestui teren încă din 2009, la 5 ani de la neînceperea lucrărilor, așa cum prevedea contractul de concesiune. Acum, la 10 ani de la momentul în care statul român trebuia să denunțe contractul de concesiune și să redevină proprietarul terenului, investitorul se pregătește să vândă cu peste 60 de milioane de euro acțiunile companiei care deține terenul primit în concesiune pentru 49 de ani.", a scris Nicușor Dan în postare.

„Până acum, în afacerea Casa Radio statul român a pierdut. Vă cer să apărați interesele statului român, să recuperați acest teren, pentru că aveți tot dreptul, și să folosiți acest teren pentru investiții publice de interes pentru cetățeni".

Postarea lui Nicușor Dan vine la o zi după ce AFI Europe a semnat pentru a cumpăra proiectul Casa Radio, în locul clădirii fiind în plan construirea unui mall și a unui hotel, potrivit informațiilor publicate de Profit.ro.