Un oficial regional ucrainean de rang înalt a fost pus sub acuzare de justiția din Ucraina pentru atacul cu acid sulfuric care a condus la moartea militantei anticorupție Katerina Gandziuk, scrie AFP.

Katerina Gandziuk a fost victima unui atac cu acidFoto: Captura YouTube

Acest anunț într-un dosar care a devenit un simbol al ritmului lent al luptei anticorupției în Ucraina intervine cu o lună si jumatate înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale, care se anunță dificile pentru președintele actual Petro Poroșenko, el însuși acuzat că nu a făcut destul în acest sens.

Vladislav Mangher, 48 de ani, președintele Adunării Regionale Herson, "a comandat această crimă" și a plătit-o, a declarat procurorul general Iuri Luțenko, considerat un apropiat al șefului statului.

În iulie 2018, un agresor aruncase un litru de acid sulfuric pe Kateria Gandziuk. Aceasta era consilieră la primăria din Herson și a denunțat în repetate rânduri corupția din cadrul poliției regionale. Tânăra femeie a murit în noiembrie.

Potrivit unui fragment al textului oficial al acuzării publicat de procurorul general, Mangher avea o „animozitate personală” față de victimă, care a denunțat în special "tăieri ilegale de lemne (...) sub acoperirea unor incendii criminale".

Bărbatul, acuzat că este comanditarul crimei, riscă închisoarea cu viața.

Șase suspecți considerați a fi posibili executanți au fost deja reținuți, dar până acum niciun ,,comanditar” nu fusese arestat sau pus sub acuzare. Printre suspecți, cel mai cunoscut este Igor Pavlovski, consilierul unui deputat pro-Poroșenko la momentul evenimentelor.

Moartea Katerinei Gandziuk, care s-a alăturat unei liste lungi de militanți ucraineni agresați în ultimii ani, a scandalizat ucrainenii și aliații occidentali ai Kievului.

Un vice-guvernator a fost suspendat

Vladislav Mangher "nu a fost închis" imediat, dar anchetatorii vor cere instanței să-l plaseze în arest, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al Procurorului General, Larisa Sargan.

Acesta a fost membru al Batkivșcina, partidul fostului prim-ministru Iulia Timoșenko, una din principalele rivale ale președintelui Poroșenko la prezidențialele din 31 martie.

Mangher a fost exclus din partid vinerea trecută, după ce au apărut informații despre o posibilă punere sub acuzare în acest dosar.

Un guvernator adjunct al regiunii, Ievghen Rișciuk, acuzat și el de activiști de implicare în această crimă, a fost la rândul său "suspendat temporar", la cerere, din funcție.

El a afirmat, pe Facebook, că a propus procurorilor să-l supună testului cu detectorul de minciuni.

Agresiuni și crime

Această crimă a provocat numeroase manifestații în întreaga țară și a constituit unul dintre subiectele abordate în timpul unei vizite la Kiev a comisarului european pentru Extindere, Johannes Hahn, în noiembrie, la câteva zile după decesul militantei.

După revoluția din Maidan, care a culminat în 2014 cu fuga în Rusia a președintelui pro-rus Viktor Ianukovici, pro-occidentalii au ajuns la putere promițând combaterea corupției.

Sub presiunea occidentalilor și a militanților ucrainieni, puterea a creat structuri noi anticorupție, dar niciun responsabil de rang înalt nu a fost condamnat pentru corupție în ultimii ani.

Societatea civilă și oamenii politici acuză autoritățile că încurajează atacurile asupra militanților anticorupție prin faptul că nu fac nimic pentru a pedepsii autorii.

Centrul de informare pentru drepturile omului, cu sediul la Kiev, a identificat sute de atacuri în patru ani, dintre care jumătate în 2018. Dintre cele cazuri de ucidere a unor activiști, cinci au avut loc anul trecut, potrivit aceleiași surse.