India: Peste 100 de oameni au murit în weekend după ce au consumat alcool contrafăcut / Poliția a arestat peste 3.000 de persoane

de G.S.     HotNews.ro
Luni, 11 februarie 2019, 11:00 Actualitate | Internaţional


Alcool contrafacut
Foto: pixabay.com
O sută de persone au murit în weekend în India după ce au consumat alcool contrafăcut, declanşând o vastă operaţiune a poliţiei împotriva distileriilor clandestine, au informat luni autorităţile şi presa locală, citate de AFP și Agerpres.
Numeroase victime rămân internate într-o zonă aflată în statele Uttar Pradesh şi Uttarakhand (nord), la 150 de kilometri nord de capitala New Delhi - unde începând de vineri seara a fost înregistrat un val de decese din cauza alcoolului produs ilegal.
Potrivit presei indiene, numărul de morţi a ajuns în prezent la 116 şi ar putea continua să crească. Peste 3.000 de persoane despre care se suspectează că ar avea legături cu traficul cu alcool au fost arestate după acest val de decese, au declarat autorităţile din Uttar Pradesh, stat în care au fost raportaţi 59 de morţi.
Sute de indieni săraci mor în fiecare an după ce consumă alcool contrafăcut ieftin. Traficanţii de alcool adaugă adesea metanol - un alcool extrem de toxic, folosit uneori ca antigel - în băuturi pentru a le creşte tăria.
Din cele cinci miliarde de litri de alcool băuţi anual în India, circa 40% sunt produşi ilegal, potrivit The International Spirits and Wines Association of India (ISWAI).

















2400 vizualizari

  • +9 (9 voturi)    
    Incet (Luni, 11 februarie 2019, 11:05)

    ak33 [utilizator]

    Incet, incet deveniti can can si libertatea
    Clickbite
    Scrieti in titlu ca in India s a întâmplat si nu va mai citește nimeni articolul
  • +7 (7 voturi)    
    Titlul acesta merita o amenda de la CNA! (Luni, 11 februarie 2019, 11:12)

    simplex1 [utilizator]

    Trebuie sa spui în titlu unde s-a întâmplat evenimentul ca altfel se subînțelege ca este vorba de Romania.

    Titlu: "Peste 100 de oameni au murit în weekend după ce au consumat alcool contrafăcut / Poliția a arestat peste 3.000 de persoane"


Abonare la comentarii cu RSS

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version