​Statele Unite ale Americii au redactat o rezoluție pentru Consiliul de Securitate ONU prin care cer organizarea unor noi alegeri prezidențiale în Venezuela, informează Eurasia Review, care citează AFP.

Juan GuaidoFoto: Captura YouTube

Textul rezoluției cere ,,sprijin deplin pentru Adunarea Națională, singura instituție alegă democratic din Venezuela”, conform AFP.

SUA cere, de asemenea, ,,începerea imediată a unui proces politic care să conducă la alegeri prezidențiale libere, corecte și credibile, cu observare electorală internațională, în acord cu constituția Venezuelei.”

Juan Guaido s-a autoproclamat președinte interimar în Venezuela, chestionând astfel mandatul lui Maduro.

Secretarul general ONU, Antonio Guterres, a fost somat deja de SUA să ,,își folosească conexiunile bune” pentru a obține alegeri. Moscova a propus o rezoluție proprie legată de criza din țara din America Latină.

Rezoluția rusească exprimă ,,îngrijorare în raport cu numeroasele tentative de a interveni în probleme care țin în mod fundamental de jurisdicția domestică”, dar și ,,îngrijorare cu privire la folosirea de forță împotriva intergității teritoriale și a independenței politice” în Venezuela.