Întâlnirea lui Luigi Di Maio, vicepremierul italian și liderul Mișcării 5 Stele (M5S, anti-sistem), cu "veste galbene" în Franța constituie "o nouă provocare" care este "inacceptabilă", a declarat Ministerul Afacerilor Externe francez, potrivit Rador care citează Le Figaro.

HotNews.roFoto: Hotnews

Luigi Di Maio a anunțat, pe rețelele sociale, că s-a întâlnit în regiunea pariziană cu responsabili ai "vestelor galbene", concluzionând: "Vântul schimbării a străbătut Alpii. Repet: vântul schimbării a trecut Alpii".

"Această nouă provocare nu este acceptabilă între țări vecine și partenere în Uniunea Europeană", a declarat un purtător de cuvânt al Quai d'Orsay presei ministerului, pe fondul tensiunilor recurente dintre Roma și Paris. "Luigi Di Maio, care își asumă responsabilități guvernamentale, trebuie să aibă grijă să nu submineze, prin intervenția sa repetată, relațiile noastre bilaterale, în interesul Franței și al Italiei", a adăugat purtătorul de cuvânt.

Oficialul italian s-a întâlnit în mod special cu un delegat al "vestelor galbene", Christophe Chalençon, și cu candidați la alegerile europene de pe lista lui Ingrid Levavasseur, potrivit unui mesaj pe care l-a postat pe rețelele sociale. La începutul lunii ianuarie, Luigi Di Maio îşi exprimase deja un sprijin puternic pentru "vestele galbene": "Nu cedaţi!", le scrisese el pe blogul M5S, mișcarea politică atipică născută în 2009, de respingere a clasei politice de către unii italieni.

Mișcarea "vestelor galbene", frondă socială în desfășurare de la jumătatea lunii noiembrie, protestează împotriva salariilor mici, a taxelor și a slabei puteri de cumpărare. Foarte diversă, ea include şi activiști sau simpatizanți apropiați de ultra-dreapta. Deși profund divizată, mişcarea continuă să se mobilizeze și să demonstreze în fiecare sâmbătă de douăsprezece săptămâni. În acest sens, precum și în ceea ce privește imigrația, Libia, activiștii italieni căutaţi pentru terorism din anii '70 și refugiații din Franța sau proiectul feroviar Lyon-Torino, disputele dintre Roma și Paris au condus deseori la schimburi dure de replici în ultima perioadă.