Administrația lui Donald Trump a declarat marți că este gata să blocheze o nouă "caravană" a migranților din America Centrală prin întăriri militare la granița sudică a Statelor Unite, potrivit Le Vif, citat de Rador.

HotNews.roFoto: Hotnews

"O mulțime enormă de oameni soseşte prin Mexic în speranța de a inunda granița noastră de sud", a declarat președintele republican, înainte de discursul tradițional "Starea naţiunii", care urma să vizeze şi problema migraţiei.

"În nordul Mexicului există 2.000 de străini care, ca parte a unei caravane, doresc să ajungă în Texas", a precizat apoi ministrul de Securitate Internă, Kirstjen Nielsen, într-un comunicat. "Suntem gata să-i oprim."

"Am trimis întăriri militare", a declarat Donald Trump pe Twitter. "Vom construi un zid uman, dacă este necesar. Dacă am avea un Zid adevărat, acesta ar fi un non-eveniment".

Miliardarul republican este angajat într-o luptă politică dură împotriva opoziției sale democrate, care refuză să finanțeze una dintre promisiunile sale de campanie: construirea unui zid de-a lungul graniței cu Mexicul.

Democrații au câștigat o primă rundă, obținând redeschiderea instituțiilor federale paralizate de un "shutdown" timp de 35 de zile, fără a ceda cu privire la zid.

De atunci, Pentagonul a anunțat trimiterea a încă 3.750 de soldați la graniță, pentru a-și mări efectivele la 4.350 de soldați.

Și Donald Trump amenință că va decreta o urgență națională pentru a obține finanțare pentru proiectul său.

Zeci de mii de migranți, fugind de sărăcie și violență în Honduras, Guatemala și El Salvador, au intrat ilegal în Statele Unite în ultimii ani și au depus cereri de azil pentru mulți, punând noi presiuni asupra sistemului de migrație.