Președintele american Donald Trump a declarat, miercuri, că se așteaptă la un anunț oficial săptămâna viitoare, potrivit căruia coaliția care luptă împotriva militanților islamici a recuperat întreg teritoriul deținut anterior de grupul extremist, relatează Mediafax citând Reuters.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Țara lor a dispărut. Este un factor important - ţara lor a dispărut ", a declarat Trump miniştrilor de Externe și altor oficiali de rang înalt din 79 de țări care au luptat alături de Statele Unite cu gruparea militantă în Siria și Irak.

Decizia lui Trump de a retrage forțele americane din Siria a provocat o serie de critici din partea parlamentarilor republicani și democrați, care se tem că gruparea Stat Islamic ar putea să-și recâștige puterea.

Un general al armatei americane pentru regiune, Joseph Votel, a declarat marți în Senat că gruparea ar putea experimenta o renaștere după retragerea SUA.

Trump nu s-a abătut de la hotărârea sa de a retrage trupele, spunând: "Așteptăm cu nerăbdare să oferim războinicilor noștri curajoși din Siria o primire călduroasă acasă".

"Armata Statelor Unite, partenerii noștri de coaliție și forțele democratice siriene au eliberat practic întregul teritoriu deținut anterior de ISIS în Siria și Irak", a declarat Trump la reuniunea de la Departamentul de Stat.

El a spus că reuşita "ar trebui anunțată oficial, undeva, probabil săptămâna viitoare, că vom avea 100% din califat", a transmis Trump.

Anterior, secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, a asigurat partenerii de coaliție că retragerea trupelor americane din Siria nu a fost "sfârșitul luptei Americii" și i-a chemat să contribuie la înfrângerea definitivă a grupării Stat Islamic în Siria și Irak.

"Retragerea trupelor americane din Siria nu înseamnă sfârșitul luptei Americii. Lupta aceasta vom continua să o purtăm alături de dvs.", a spus Pompeo.

"Retragerea trupelor este în esență o schimbare tactică, nu este o schimbare a misiunii. Este pur și simplu o nouă etapă dintr-o luptă veche", a adăugat acesta.

Avertismentele lui Pompeo și ale altora că statul islamic a rămas o amenințare periculoasă sunt contrare declarației din decembrie a lui Trump că militanții au fost învinși și că Statele Unite ar retrage aproximativ 2.000 de trupe americane din Siria.

Întâlnirea de miercuri a fost prima dintre oficiali de vârf din coaliţie de când Trump a anunțat că trupele americane se vor retrage. Printre participanți s-au numărat miniștri de Externe din Turcia, Franța, Arabia Saudită, Iordania, Maroc și Irak.

Pompeo a declarat că, în ciuda progreselor înregistrate în lupta împotriva Statului Islamic din Irak, grupul a păstrat o prezență puternică în țara respectivă și a încercat să organizeze o insurgență clandestină.

"Coaliția trebuie să continue să sprijine guvernul Irakului în eforturile sale de a asigura zonele eliberate din această țară", a spus Pompeo. "Dle Ministru de Externe, suntem cu dvs ", i-a spus el ministrului irakian al Afacerilor Externe, Mohamed al-Hakim.